Știință și Religie

eshatologie

Search for glossary terms (regular expression allowed)
Begin with Contains Exact termSounds like
All A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Term Definition
eshatologie

[teologie] (din gr. eschaton, eschata = ultim, final)

 

Participarea la sfânta liturghie înseamnă pentru creştin trăirea concretă, efectivă, a realităţii suprafireşti a Împărăţiei cerurilor (fie şi sub formă de pregustare, iar nu de plinătate) aici şi acum. „Acum”-ul temporal este copleşit în liturghie de „acum”-ul eshatologic: timpul se dilată spre a primi manifestarea veşniciei. În liturghie, pogorârea Duhului Sfânt peste comunitatea rugătoare şi peste darurile destinate prefacerii este o continuu-reînnoită venire cu putere a Împărăţiei, aici, pe pământ, precum odinioară la momentul Cincizecimii prin Pogorârea Duhului peste apostoli şi mulţime. Această participare întru înţelegere nu este însă adusă conştiinţei omeneşti de gestul psihologic al unui pietism sau sentimentalism de suprafaţă, ci ţine efectiv de experierea tainei împărtăşirii cu Hristos prin liturghie. Misterul prezenţei dumnezeieşti este cel care ajută conştiinţa noastră în a înţelege eshatologia ca pe o realitate prezentă, deja lucrătoare în lume. În acest sens, preotul se adresează lui Dumnezeu, liturgic, spunând:

 

„Aducându-ne aminte aşadar de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi, de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de înălţarea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi-venire.” 1

 

, exprimând astfel misterul unei „aduceri aminte” care îmbrăţişează deopotrivă cele trecute, cele prezente şi cele viitoare. În Hristos timpul capătă o altă semnificaţie decât simpla succesiune de momente, lăsând acum, cu o nebănuită (minţii autonome, neînduhovnicite) transparenţă, să se întrevadă veşnicia:  

 

„Eshatologia nu trebuie confundată cu „sfârşitul lumii” şi nici nu trebuie limitată la descrierea evenimentelor care însoţesc a doua venire a lui Hristos: învierea morţilor, judecata, raiul şi iadul. Eshatologia se referă la o nouă ordine de existenţă, la o stare ultimă de transfigurare, dincolo de istorie, stare care este obiectul rugăciunii şi speranţei creştine: „Vie împărăţia Ta” (Mt. 6, 10), dar care este deja prezentă aici şi acum, şi care confruntă istoria actuală: „Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru” (Lc. 17, 21).” 2

 

Tot Vechiul şi Noul Legământ între Dumnezeu şi om exprimă o ţintă eshatologică:

 

„Alianţa lui Dumnezeu cu Avraam a creat istoria în sensul tare al cuvântului. Angajând un dialog explicit cu omul, Dumnezeu îi orientează acestuia în mod clar traseul istoric. De acum se poate vorbi de istorie, deoarece evenimentele au un sens eshatologic, ele arată prezenţa lui Dumnezeu în istoria omului. [...] Eshatologia Vechiului Testament nu este limitată de împlinirea istorică a lui Israel, ci propovăduieşte înnoirea întregii creaţii [...] Dacă eshatologia Vechiului Testament este una a profeţiilor, cea a Noului Testament este una a împlinirilor. Ea este descrisă de tensiunea între deja şi nu încă. [...] Noul Testament este o vreme a împlinirilor [...] Odată cu Întruparea lui Hristos Împărăţia lui Dumnezeu este prezentă în mijlocul oamenilor, dar ea se cere cunoscută şi asumată ca atare.” 3  

 

Or, asumare presupune gustare, „împărtăşire din ...”. În acest sens, liturghia este vestirea prin excelenţă a Împărăţiei, iar creştinul, trăitorul acesteia. Împărăţia dă singură mărturie despre Sine în lăuntrul omului prin sfintele Taine: Botezul deschide porţile Împărăţiei, Mirugerea activează darurile puterii de gustare a Tainei Acesteia, Împărtăşirea Îl aşează în întreagă fiinţa noastră, în întreg trupul nostru pe Însuşi izvorul vieţii, Hristos (şi prin El, Împărăţia), sfântul Maslu ne ajută în lupta cu stricăciunea intrată prin păcat în firea noastră ca o a doua lege, Mărturisirea este curăţirea prin har a mizeriei care încearcă să întunece haina Botezului, Cununia este încununarea soţului prin soţie şi a soţiei prin soţ în gestul dăruirii reciproce unul către celalalt cu scopul câştigării mântuirii, iar Hirotonia priveşte pe cei chemaţi în chip deosebit la a face cunoscută venirea Împărăţiei pe pământ lumii întregi. Tainele Bisericii fac din creştin o fiinţă a eshatologiei trăite prin intermediul gestului concret de mântuire, printr-o tot mai fermă lepădare de duhul înşelător al lumii, duhul păcatului. Biserica este mediul în care creştinul se configurează interior ca locuitor al Împărăţiei:

 

„Biserica nu este rezultatul ulterior al vreunei evoluţii, ci este forma împărăţiei lui Dumnezeu care o înarmează pentru calea sa prin istorie. Între Biserică şi împărăţia lui Dumnezeu este o relaţie de continuitate, în înţelesul că acela care primeşte să facă parte din Biserică şi să trăiască după rânduielile ei poate avea conştiinţa că face parte din împărăţia lui Dumnezeu, şi poate nutri nădejdea că va face parte şi din împărăţia ce va urma judecăţii celei din urmă.” 4

 

Bibliografie: 1. Liturghier, ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 162; 2. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 155; 3. Adrian Lemeni, Sensul eshatologic al creatiei, ed. ASAB, București, 2004, pp. 349-354; 4. Dumitru Belu, Împărăţia lui Dumnezeu şi Biserica, Studii Teologice, 9-10, 1956, p. 541.

A se vedea şi: Biserica, liturghie.