educație

[știință] [teologie] (din lat. educare = a hrăni, a purta de grijă)

Dacă educație este acea „acțiune care vizează a face din copil un om împlinit”¹, conceptul se poate arăta relevant înțelegerii raporturilor contemporane dintre știință și teologie în măsura în care constatăm că ambele demersuri, prin competențe specifice, propun edificarea omului printr-un proces de șlefuire progresivă, ambele structurându-se ca gesturi de devenire a omului întru cunoaștere. Dacă în antichitate educația servea transmiterii cunoștințelor și edificării omului după paradigma unei culturi, modernitatea propune revoluționar începând cu Descartes (Discurs asupra metodei) și alți inițiatori o educare a gândirii după norme care să îi asigure eficiența, gest care va marca trecerea de la perioada de copilărie la cea de adult a cunoașterii științifice.

Educația contemporană, formală sau informală, este astăzi însă tot mai departe de chipul clasic în care ucenicul făcea ucenicie la picioarele maestrului sau părintelui său. Educație reprezintă azi cel mai adesea gest de achiziție de informație, eventual de deprinderi, dar mai puțin modelare a omului întru o paternitate pe care doar teologia nu a evacuat-o până astăzi din demersul său de manifestare. Teologic continuăm să vedem în educație gestul prin care Hristos împărtășea ucenicilor Săi, la modul concret, ceea ce El Însuși trăia, și anume, viața Sa dumnezeiească. Educația teologică nu poate fi gest formal de transmitere de cunoștințe. Cunoașterea teologică academică rămâne vie numai în măsura în care nu se decuplează de la viața însăși, numai în măsura în care refuză absolutizarea academismului ei prin cădere în formalism. Teologia rămâne gest de devenire întru viața prin care se împărtășește copilului duhovnicesc, în relația sa cu harul dumnezeiesc, ceea ce trăiește părintele său întru Hristos. Teologia este prin excelență „educație” în măsura în care vizează împlinirea omului în Hristos, omul-Dumnezeu, în măsura în care se caută șlefuirea continuă a omului în coordonatele pedagogiei harului dumnezeiesc exprimat prin intermediul paternității duhovnicești.

Bibliografie: 1. Sylvie Solère-Queval, Éducation, în vol. Dictionnaire des concepts philosophiques, ed. CNRS Éditions – Larousse, 2006, p. 235.

A se vedea şi: teologie.