instrument

[ştiinţă]

Cunoaşterea lumii sub aspect fenomenologic presupune în chip necesar gestul întâlnirii cu aceasta prin intermediul simţurilor. Omul experimentează universul înconjurător servindu-se de simţuri, impresiile rezultate fiind analizate cu ajutorul raţiunii. Mâna care pipăie, ochiul care scrutează depărtarea, urechea care ascultă sunetele naturii (cu mâna făcută pâlnie în jurul urechii, optimizându-se astfel acuitatea auditivă prin focalizare unidirecţională), toate acestea servesc ca mijloace-unelte în vederea asimilării a ceea ce ne înconjoară. Nu este deci surprinzător să vedem în chiar ceea ce alcătuieşte corpul omenesc primele instrumente folosite în cercetarea naturii. Pe măsură însă ce omul va creşte în a ştii să facă gestul cunoaşterii ştiinţifice, şi plecând de la constatarea că simţurile sale sunt prea limitate pentru a putea cuprinde bogăţia de informaţii din jur, simţurile vor fi „prelungite” cu ajutorul unor unelte mai performante care să permită extinderea posibilităţilor de investigare.

„Decartes a indicat în tratatul său Despre om analogia între simţuri şi instrumente: dacă lentila este un fel de ochi mai puternic, ochiul poate fi asimilat unei lentile care permite formarea imaginii; analogia funcţionează în cele două sensuri.” ¹

Aceste unelte, în măsura în care vor servi nu atât unor scopuri utilitare, cat în chip fundamental gestului de înţelegere, de semnificare, de cunoaştere, se vor numi instrumente ştiinţifice. Este ceea ce va sublinia Maxwell în prelegerea sa la London’s South Kensington Loan Exhibition în 1876 definind instrumentele ca fiind uneltele produse special pentru a face experimente ştiinţifice. Ideea va fi preluată de Oxford English Dictionary care va distinge instrumentele de unelte, primele particularizându-se prin scopul lor strict ştiinţific.²

„Recurgerea la instrumente este [...] indisociabilă de activitatea ştiinţifică atunci când aceasta devine experimentală, aşa cum o atestă portretele care, începând cu Renaşterea cel puţin, reprezintă pe savanţi în exerciţiul activităţii lor înconjuraţi de sfere, de compase. Dezvoltarea instrumentelor ştiinţifice în secolul XVII a dus pe cei din urmă să reflecteze asupra condiţiilor de validitate a observaţiilor efectuate cu ajutorul instrumentelor. O condiţie sine qua non era reproductibilitatea. Ea presupunea rezolvat controlul factorilor care intervin în câmpul experienţei şi implică posibilitatea de a o reface şi altă dată cu instrumente similare. [...] Problema standardizării observaţiei şi a instrumentului era simultan pusă.” ³

Ce (mai) este instrumentul astăzi?

„Din momentul în care noţiunea de instrument a devenit centrală, ea a tins să câştige în extensie şi în organizare. Tendinţa actuală este de a fi integrate printre instrumentele ştiinţifice, pe lângă aparatele de măsură, maşini şi calculatoare, noi entităţi. În biologie, animalele de laborator [...], rolul acestor animale în genetică a putut fi comparat cu cel al balanţei în istoria chimiei.” ⁴

Instrument ştiinţific este considerat astăzi orice serveşte ca unealtă în edificarea unei cunoştinţe de tip ştiinţific.

Bibliografie: 1. Anne Marie Moulin, Instrument, în vol. : Dictionnaire d’historie et philosophie des sciences (sous la direction de Dominique Lecourt), ed. Quadrige/Puf, Paris, 1999, pp. 539; 2. Instruments of science – an historical encyclopedia, ed. Garland Publishing, 1998, p. IX; 3. Anne Marie Moulin, op. cit, p. 540; 4. Ibidem, p. 540.

A se vedea şi: ştiinţă, experiment, măsură.