Știință și Religie

neuroteologie

Search for glossary terms (regular expression allowed)
Begin with Contains Exact termSounds like
All A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Term Definition
neuroteologie

[știință]

Își propune a fi disciplina științifică care se ocupă cu analiza efectelor investigabile la nivel biologic ale trăirii religioase1. Pot fi identificate două direcții de cercetare. Prima ține de neuropsihologia trăirii religioase, ea implică studii privind „caracteristicile psihologice legate de dominanța emisferei stângi sau drepte a creierului în relație cu diferite pattern-uri privind credința în, și respectiv imaginea (reprezentarea, n.n) divinului. John Ashbrook a sugerat termenul de neuroteologie pentru acest gen de întreprindere. Începând cu anii ‘80, căutarea unor structuri precizabile ale creierului și a funcționării acestora în corelație cu experiența mistică și religioasă a devenit o nouă preocupare. Pe această linie, Michael Persinger și Vilayanur Ramachadran au propus o relație directă între experiența religioasă și activitatea lobului temporal.” 2

Studiind subiecți umani aflați în gest de meditație sau rugăciune, se propune ca prin analiza gradului de stimulare a diferitelor zone cerebrale (spre exemplu, detectabile prin imagistica medicală non-invazivă) „să se exploreze chestiunea privind cum religia și Dumnezeu sunt percepute și experimentate de creierul și de mintea umană”. 3

A doua direcție, având ca punct de plecare studiul personalității umane într-o cheie de lectură simultan neuroștiințifică și teologică, își propune să integreze repere teologice care țin de complexitatea personalității umane în gestul științei și astfel să contrabalanseze percepția unor realități care în neuroștiințe sunt puse sub semnul întrebării sau reduse la relații materiale (conștiință, voință, responsabilitate).

Unii se străduiesc să vadă neuroteologia ca demers care ar „contribui” la teologie prin intermediul elementelor de neuroștiință care privesc persoana umană studiată în contextul evaluării biologice a efectelor trăirii religioase. Din perspectivă ortodoxă, caracterul de teologie al demersului neuroteologiei este irelevant. Teologia fiind, în fondul ei, experiere și preocupare cu Dumnezeu Cel deslușibil ca prezență personală prin lucrarea harului, orice demers strict orizontal de tip analiză neuropsihologică a trăirilor, fie ele religioase, sub numele de teologie dar centrat în omul biologic, orice gest de circumscriere a trăirii religioase în semnificație de activitate corticală, ori gest de înțelegere a teologiei intelectualist (ignorând integralitatea și unitatea structurală a omului în trăirea experienței religioase), orice gest de confuzie de competențe între demersul de tip științific și cel teologic sunt inacceptabile. Este drept că însuși numele de neuroteologie, a cărui etimologie face trimitere la teologie, poate întreține confuzia. De ce nu s-ar chema o astfel de disciplină mai curând, date fiind competențele propuse, neuropsihologie sau neurofiziologie (și respectiv neuropatologie) a trăirii religioase? În ceea ce privește caracterul științific al neuroteologiei, dacă pentru unii acesta este cât se poate de clar (a se vedea preocupările în această direcție în cadrul Center for Theology and Natural Sciences, Berkeley, USA), acesta constituie pentru alții subiect de dezbatere (a se vedea Massimo Pigliucci, Neuro-Theology, a rather skeptical perspective, în vol. Joseph Rhawn, NeuroTheology: Brain, Science, Spirituality, Religious Experience4). În orice caz, integrarea teologiei cu știința, gest care privește a doua direcție a neuroteologiei din cele prezentate anterior, pe lângă aspectul pozitiv al oferirii unei viziuni antropologice mai largi decât cea a neuroștiințelor, prezintă riscul sincretismului, și deci al ratării caracterului realmente științific al demersului de investigare, astfel că prima direcție pare a rămâne și cea mai transparentă în ceea ce privește caracterul pur științific al demersului neuroteologiei.

Bibliografie: 1. Eugene G. D'Aquili, Andrew B. Newberg, The Mystical Mind: Probing the Biology of Religious Experience (Theology and the Sciences), ed. Augsburg Fortress Publishers, 1999; 2. Palmyre Oomen, Neurotheology, în vol. J. Wentzel Vrede van Huyssteen (editor-sef) & colaboratori, (Gale) Encyclopedia of Science and Religion, 2003, ed. Macmillan reference USA, USA, pp. 617 ; 3. Ibidem, p. 617; 4. Joseph Rhawn, NeuroTheology: Brain, Science, Spirituality, Religious Experience, University Press, USA, 2002.

A se vedea şi: teologie, știință.