Știință și Religie

Ierom. Ioan Bute - La început a fost informația

Dacă mult timp s-a crezut că universul este materie şi energie, spre sfârşitul secolului XX oamenii de ştiinţă deja recunoşteau că această idee este simplistă şi perimată. Acum nimeni nu se mai îndoieşte că universul este o împletire organică din triada: materie, energie şi informaţie. Astăzi, în era informaţiei, la orice nivel al universului am privi, de la simplul atom şi regnul mineral până la regnul animal şi om, informaţia nu mai poate fi tăgăduită de nimeni, şi nimeni nu se poate îndoi că deţine un rost esenţial pentru organizarea existenţelor. Dar informaţia este cea care ţine ordinea. Informaţia aceasta nu poate fi un simplu accident. Mai mult, sunt matematicieni şi informaticieni care afirmă că informaţia organizată nu poate apare prin sine din materie. Drept aceea, informaţia inteligent organizată trebuie să fi provenit dintr-o sursă a informaţiei, iar această sursă nu poate fi desigur decât un Proiectant al universului, adică un Creator.

De asemenea, informaţia necesară pentru apariţia şi susţinerea vieţii este enorm de complexă. Chiar dacă din organismele vii luăm în considerare numai informaţia, evoluţionismul nu poate da un răspuns ştiinţific privitor la originea ei. Prof. Werner Gitt, director al Institutului Naţional de Fizică şi Tehnică din Braunschweig (Germania) este specialist în informatică şi în teoria informaţională. El a arătat că informaţia (complexă şi organizată) nu poate apare de la sine în materie:

„Nu se cunoaşte nicio lege a naturii, nu există niciun proces cunoscut şi nicio secvenţă cunoscută de evenimente care pot cauza ca informaţia să provină de la sine în materie.”[1]

Aşadar, întâmplarea nu poate produce de la sine informaţie complex organizată şi bine coordonată, aşa cum se găseşte în fiinţele vii.

Pierre Grassé, unul din cei mai reputaţi biologi din secolul XX, fost preşedinte al Academiei Franceze de Ştiinţe, deşi a rămas adept al evoluţiei, recunoaşte că fiinţele vii sunt mult prea complexe ca să apară fără existenţa unei inteligenţe:

„Orice fiinţă vie deţine o enormă cantitate de «inteligenţă», chiar mult mai mare decât este necesară pentru a construi cea mai magnifică dintre catedrale. Astăzi, această «inteligenţă» este numită informaţie, dar este acelaşi lucru. [...] Această «inteligenţă» este sine qua non-ul vieţii. De unde provine ea?... Aceasta este o problemă care priveşte atât pe biologi, cât şi pe filosofi, şi, în prezent, ştiinţa pare incapabilă s-o rezolve...”[2]

De când s-a descoperit ADN-ul şi codul genetic, importanţa copleşitoare a informaţiei structurale din organismele vii este cheia spre înţelegerea vieţii şi originilor. Pe măsură ce s-au făcut tot mai importante descoperiri ştiinţifice în ultimul secol, a devenit din ce în ce mai clar că informaţia este factorul central al tuturor lucrurilor. Informaţia este o caracteristică definitorie şi sine qua non pentru orice organism. Şi chiar dacă ea singură nu poate descrie complet viaţa, totuşi ea reprezintă unul din factorii principali ai viului. Informaţia genetică e cea care configurează structura enorm de complexă a fiecărui organism. Mai mult, ADN îşi transmite informaţia printr-un cod genetic. Însuşi ADN-ul este socotit de oamenii de ştiinţă ca fiind foarte asemănător unui computer. Dar un cod (de transmitere a informaţiei) şi un computer nu se pot alcătui din întâmplare. Întâmplarea nu poate genera inteligenţa care face să funcţioneze organsmele vii. De altfel, informaţia este legată şi de probabilitatea ca un eveniment să aibă loc. Iar probabilitatea ca o singură genă sau o singură celulă vie să fi apărut din întâmplare este practic zero. Despre acest fapt a fost surprins şi reputatul astrofizician Frederick Hoyle de la Oxford. La început încrezător în teoria evoluţiei, în ale cărei concepţii şi fusese educat, ca orice savant al secolului XX, Hoyle a fost uimit să descopere prin propriile cercetări că apariţia prin hazard a vieţii este o imposibilitate matematică. El afirmă că informaţia necesară alcătuirii unei prime celule vii este atât de enormă şi ingenioasă, încât ea nu poate fi pusă nicidecum pe seama întâmplării.

„De la începutul acestei cărţi am subliniat conţinutul enorm de informaţie chiar şi al celui mai simplu sistem viu. Informaţia nu poate fi generată, în viziunea noastră, de către ceea ce sunt numite adesea procese «naturale», ca de pildă prin procese meteorologice şi chimice întâmplându-se la suprafaţa unei planete fără viaţă. Era nevoie atât de un mediu fizic şi chimic potrivit, cât şi de un mare depozit iniţial de informaţie. Am argumentat că informaţia necesară a venit de la o «inteligenţă», ca un duh dându-ne semne.”[3]

Semnele unei inteligenţe superioare ne înconjoară pretutindeni. Astfel, la Hoyle am găsit exprimată legătura dintre probabilitatea infinitesimală a apariţiei întâmplătoare a vieţii şi adevărul principiului antropic:

„De vreme ce vedem, oricum, că probabilitatea ca viaţa să fi apărut din întâmplare este atât de total infimă încât să facă absurd conceptul hazardului, devine înţelept să gândeşti că proprietăţile favorabile ale fizicii de care depinde viaţa sunt în toate privinţele deliberate.”[4]

Negreşit, intuiţia că inteligenţa nu poate proveni decât dintr-o cauză inteligentă sau că raţionalitatea complexă (precum cea a viului şi cosmosului) nu poate proveni din procese iraţionale este afirmaţie care, deşi verificată de toate experienţele, depăşeşte instrumentele investigaţiei ştiinţifice, deci nu se poate dovedi cu o certitudine matematică absolută. Dar nici uniformitatea (constanţa în timp şi spaţiu) a legilor naturii nu se poate dovedi cu o certitudine matematică absolută, şi, totuşi, pe aceasta se întemeiază totalitatea ştiinţelor, având-o ca axiomă de bază. Astfel că este mai potrivit cu raţiunea să crezi că întreaga raţionalitatea a cosmosului şi raţiunea umană provin dintr-o Raţiune supremă, iar nu din oarbe procese iraţionale.

 

Bibliografie

  1. Brown, Walt, In the Beginning: Compelling Evidence for Creation and the Flood, http: //www. creationscience.com/.
  2. Carrel, Alexis, Omul, fiinţă necunoscută, ed. Tedit F.Z.H.
  3. Chomsky, Noam, Challenging false prophets, în rev. Science and Theology News, Vol. 6, nr. 7/2006.
  4. Gitt, Werner, Univ. Dr. Ing., A creat Dumnezeu lumea prin evoluţie?, ed. Agape, 2007.
  5. Idem, In the Beginning Was Information, 2nd edition, Bielefeld, Germany, 2000.
  6. Idem, Întrebări mereu puse, ed. Agape, 2001.
  7. Fred Hoyle and N. Chandra Wickramasinghe, Evolution from Space: A Theory of Cosmic Creationism, New York: Simon and Schuster, 1981.
  8. Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă, Coordonator: Lemeni, Adrian, mai mulţi autori, ed. Basilica, 2009.
  9. Lemeni, Adrian, şi Ionescu, Răzvan, Pr., Teologie ortodoxă şi ştiinţă, EIBMBOR, 2007.
  10. Paulescu, Nicolae, Dr., Noţiunile „suflet” şi „Dumnezeu” în Fiziologie, ed. Credinţa strămoşească, ediţia a II-a, 2007.

____________________________________________________________

[1] Prof. Univ. Dr. Ing. Werner Gitt, In the Beginning Was Information, 2nd edition, Bielefeld, Germany, 2000, p. 88, apud Brown, Walt, In the Beginning: Compelling Evidence for Creation and the Flood, cap. 15, http: //www. creationscience.com/.

[2] Pierre P. Grassé, The Evolution of Living Organisms:Evidence for a New Theory of Transformation, (New York: Academic Press, 1978), p. 168.

[3] Fred Hoyle and N. Chandra Wickramasinghe, Evolution from Space: A Theory of Cosmic Creationism, New York: Simon and Schuster, 1981, p. 150.

[4] Ibidem, p. 141.