Știință și Religie

teologumenă

Search for glossary terms (regular expression allowed)
Begin with Contains Exact termSounds like
All A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Term Definition
teologumenă

[teologie] (din gr. theologoumena, al vb. theologein = cele spuse despre Dumnezeu)

„Este numirea care se dă unei păreri teologice care poate constitui o bază a învăţăturii bisericeşti, întrucât are un temei în Revelaţie şi în scrierile Părinţilor bisericeşti, în special în ale marilor „dascăli ai lumii” (cum sunt numiţi sfântul Vasile cel Mare, sfântul Grigorie Teologul şi sfântul Ioan Gură de Aur) [...] este concepţie adesea cu largă circulaţie printre teologi, dar fără să se bucure de consensul unanim al Bisericii, spre care, figurat vorbind, „aspiră”.”1

Aşa cum afirmaţia ştiinţifică comportă trepte diferite, corespunzând fiecare în parte unui nivel de încredere exprimat în chip diferit de către comunitatea ştiinţifică (de exemplu, ipoteză – definiţie – teorie sau lege), gestul teologic ne obişnuieşte în mod similar cu propoziţii teologice investite cu încredere diferită de către conştiinţa Bisericii (spre exemplu, opinie teologică – teologumenădogmă). Părerea sau opinia teologică reprezintă nivelul cel mai de jos al unei afirmaţii teologice, ea exprimă efortul unui teolog de a aduce lumină în chestiuni teologice insuficient adâncite şi pe care nevoia de mai adâncă pătrundere duhovnicească le cere, efort pe care acesta îl supune conştiinţei Bisericii către validare. Teologumena este acea opinie teologică hrănită din viaţa şi din cugetarea teologică a unor sfinţi şi care se exprimă cu autoritatea unor cunoscători ai lui Dumnezeu prin excelenţă, în virtutea autenticităţii de netăgăduit a vieţii lor în Hristos: durata zilelor creaţiei, diversele teorii privind chenoza lui Hristos constituie exemple de teologumene. Dogma este expresia deplină a conştiinţei Bisericii, cristalizarea maximă a unui adevăr de credinţă necesar (în mod absolut) mântuirii şi a cărei formulare este expresia conştiinţei Bisericii (exprimată la nivel de Sinod apostolic sau ecumenic) şi receptată ca atare în întreaga Biserică.

De remarcat că în măsura în care viaţa unui om împlineşte poruncile lui Hristos, harul lui Dumnezeu îi aduce cuvânt de mântuire şi de înţelegere duhovnicească, astfel încât, după cum spunea sfântul Siluan, cel ce ajunge la desăvârşirea în Hristos nu mai vorbeşte de la el, din cugetarea lui, ci Duhul Sfânt îi dă lui cuvânt şi înţelegere şi mărturisire. În acest chip de vieţuire, toată problematica opinie teologică – teologumenă este depăşită, cuvintele vieţii veşnice mărturisite sunt har şi adevăr şi compatibile într-un chip fidel mărturisirii conştiinţei Bisericii căreia acelaşi Duh Sfânt îi este garant de adevăr. La modul practic, a exprima o viziune teologică presupune nu numai trăirea harului, cât şi a fi parcurs drumul unei adevărate „deveniri teologice”, cea prin care omul capătă conştiinţa dogmatică ca putere de explicare şi de semnificare duhovnicească a experienţei trăite prin lucrarea harului.

Bibliografie: 1. Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Dogmatica ortodoxămanual pentru seminariile teologice, ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 16.

A se vedea şi: cunoaştere.