Știință și Religie

teofanie

Search for glossary terms (regular expression allowed)
Begin with Contains Exact termSounds like
All A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Term Definition
teofanie

( din gr. theophaneia = arătarea lui Dumnezeu)

Dumnezeu se descoperă în istorie prin evenimente excepţionale, care poartă generic numele de teofanii. În fapt, orice revelare a lui Dumnezeu, în orice chip, petrecută în viaţa interior-personală sau comunitară, este în fond o teofanie. Însă termenul a fost consacrat în Biserică pentru a face referinţă la acele descoperiri dumnezeieşti cu totul remarcabile prin care Dumnezeu a împărtăşit omului o înţelegere mântuitoare și absolut necesară relaţiei cu Creatorul Său. Un astfel de exemplu, excepţional pentru perioada vechi testamentară, când Dumnezeu se descoperea omului în special ca Dumnezeul cel Unic, şi mai puţin ca Treime (omenirea traversa perioada sa de copilărie duhovnicească, cu risc accentuat de idolatrie și politeism), este „teofania de la stejarul Mamvri” (Facere 18), descoperire prin excelenţă a Treimii: Dumnezeu se înfăţişează înaintea patriarhului Avraam în chipul a trei îngeri. „Ospitalitatea lui Avraam” va deveni mai târziu, sub mâna inspirată a iconografului Andrei Rublev, icoana prin excelenţă a Sfintei Treimi în Ortodoxie. Evident, nu este vorba de o viziune antropomorfă asupra Treimii (în fond, icoana Treimii este Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, întrucât unde este prezent Hristos este prezentă întreaga Sfântă Treime din Care numai Hristos, în virtutea întrupării Sale, poate fi zugrăvit iconografic), ci de o „reprezentare” a Treimii sub chipul celor trei îngeri.

A se vedea şi: epifanie.