Știință și Religie

virtualitate

Search for glossary terms (regular expression allowed)
Begin with Contains Exact termSounds like
All A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Term Definition
virtualitate

(din lat. virtualis, care vine din virtus = forţă, putere)

Scolastica, în străduinţa ei (atât de marcată de artificialitate) de a oferi explicații privind taina prefacerii euharistice, cea a devenirii pâinii şi vinului în „trupul şi sângele lui Hristos”, va emite teoria transsubstanţializării. Este contextul în care asistăm la apariţia conceptului de „virtual”. Acesta va fi definit ca „putere” care „posedă prin ea însăşi perfecţiunea necesară trecerii la act”, respectiv ca fiind ceea ce se opune „realităţii în act prin imaterialitatea şi atemporalitatea sa”1. Termenul va fi preluat ulterior în instrumentarul conceptual propriu ştiinţelor, primind utilizări contextualizate în funcţie de necesităţi. Spre exemplu, îl vom întâlni în fizica clasică, în optică, pentru a descrie imaginea realizată prin proiecţia unui obiect pe retină. Îl vom întâlni, deopotrivă, participând sub diverse forme, la emergenţa noii fizici. Bohr se va servi de conceptul de „câmp virtual” spre a imagina interacţiunea dintre materie şi radiaţie, un câmp fără energie (un nonsens pentru fizica clasică) dar care să producă statistic trecerea de la un nivel de energie atomică la altul. Conceptul, respins de Einstein (pentru că viola legea conservării energiei), va avea însă meritul de a-l ajuta pe Bohr să înţeleagă necesitatea absolută a unei revoluţii conceptuale, ducând astfel la formularea mecanicii cuantice. Inegalităţile lui Heisenberg vor explica de ce totuşi conservarea energiei poate fi violată pe perioade scurte de timp la nivel cuantic2. Vorbim în acest context de particule „virtuale”. Este ceea ce va observa mai târziu marele fizician Richard Fenyman privind mecanica cuantică, anume că „ [...] urmare a lucrărilor lui Dirac, un foton schimbat care nu se manifestă nici în condiţiile iniţiale, şi nici în cele finale ale experienţei, este câteodată numit foton virtual” 3

Întâlnim termenul de „virtual” deopotrivă în informatica contemporană, acolo unde prin virtualitate caracterizăm o „imagine de sinteză simulând o realitate care deja există sau care ar putea exista”. Această imagine o numim de altfel „imagine virtuală”, după cum „realitatea” simulată prin imagini de sinteză tridimensionale poartă numele curent de „realitate virtuală”. 4

Nu există o definiţie generală a virtualului în ştiinţe. Există însă încercări de cuprindere noţională a termenului venite din partea celor care lucrează în câmpul istoriei şi filosofiei ştiinţelor. Gilles Gaston Granger încearcă să clarifice raporturile dintre probabil, posibil şi virtual, văzând în virtual „ceea ce este matematic posibil”.5 Există deopotrivă autori care văd relaţia virtualului cu potenţialul şi actualul ca „miza unei elucidări a condiţiilor de inteligibilitate în fizică”. 6

Este demn de remarcat faptul că dacă termenul „virtual” apare prin încercările unei teologii intelectual-speculative de a explicita o taină la nivel raţional, termenul în sine nu-şi găseşte utilizare în teologia ortodoxă curentă. În teologie vorbim mai curând de potenţialitate (omul este chip al lui Dumnezeu tinzând spre asemănarea cu El ca şi actualizare a potenţialităţii iniţiale, ca potenţialitate orice om este un sfânt), dar ne ferim întrucâtva de „virtual” văzând riscul unei asocieri a gestului teologic cu altceva decât realitatea concretă pe care să o „atingem” prin experienţă. Teologia este prin excelenţă gest de viaţă şi de întâlnire cu realitatea.

Bibliografie: 1. Vincet Bontemps, Virtuel, în vol. Dictionnaire des concepts philosophiques, ed. CNRS Éditions – Larousse, 2006, p. 831; 2. Françoise Balibar, Virtuel (physique), în vol. Dictionnaire d’historie et philosophie des sciences (sous la direction de Dominique Lecourt), ed. Quadrige/Puf, Paris, 1999, p. 981; 3. Vincent Bontemps, op. cit., p. 831; 4. Christian Godin, Dictionnaire de philosophie, ed. Fayard – Editions du temps, 2004, p. 1409; 5. Gilles Gaston Granger, Le probable, le possible et le virtuel, ed. Odile Jacob, Paris, 1995; 6. Vincent Bontemps, op. cit. , p. 831.

A se vedea şi: real/realitate.