Știință și Religie

contingent

Search for glossary terms (regular expression allowed)
Begin with Contains Exact termSounds like
All A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Term Definition
contingent

[ştiinţă] (din lat. contingens, part. al vb. contingere = a ţine de, a se raporta la)

Se referă la ceea ce se poate produce sau nu. Este ceea ce se opune necesarului, determinismului:

„Este contingent ceea ce, fiind, ar fi putut să nu fie. În spatele acestei definiţii formale se profilează problema viitoarelor contingenţe, a acelor evenimente viitoare care ar avea proprietatea ca, fiind înscrise într-o natură supusă legilor, ar putea sau nu să se producă, după decizia luată, şi aceasta fără a reveni asupra dogmei unui Dumnezeu atotputernic şi atotştiutor. De această delicată problemă teologico-filosofică, ştiinţa modernă, începând cu secolul şaptesprezece, şi timp de două sute de ani, s-a îndepărtat. Contingenţa va fi expulzată din explicaţiile ştiinţifice ale naturii prin mecanica celestă, care fondează posibilitatea de a calcula starea unui sistem în orice moment al său pornind de la cunoaşterea stării lui la un moment dat.” 2  

Îndepărtarea contingenţei din reflecţia modernităţii trebuie înţeleasă ca consecinţă a noii configurări a ştiinţelor naturii. Precizându-şi acum în chip revoluţionar domeniul de competenţă, ele se vor preocupa exclusiv de descrieri-reprezentări ale fenomenelor şi nu de o eventuală evaluare a finalităţii lor (care eventual să atingă şi ontologia, „de ce?”-ul fenomenelor):

„Pentru Galilei „[…] ordinea lumii rămâne contingentă, putând fi constatată şi descrisă; de explicat, însă, nu ai de ce s-o explici decât în funcţionalitatea ei. Inteligibilitatea interesează procesul, nu structura sau, altfel spus, ţine de ordinea lui „cum”, nu de lumea lui „de ce”. Demersul galilean implică în mod necesar următoarea axiomă: fizica, aplicată problemei sensului lumii, este absolut lipsită de sens.” 3

Modernitatea a contribuit decisiv la o demarcare de competenţe între ştiinţă și teologie, valabilă şi astăzi. Însă revoluţia conceptuală petrecută între timp prin afirmarea nedeterminării şi ontologiei fizicii cuantice, prin evaluarea contemporană a limitelor gândirii axiomatice (în lectură gödeliană) sau ale gândirii computaţionale (maşina lui Turing), toate acestea invită astăzi la o reevaluare a conceptelor de hazard, necesitate, contingenţă. Ştim că ştiinţa contemporană poate asuma conceptul de contingenţă într-o evaluare proprie, din interiorul demersului său: 

„Imposibilitatea de a prevedea riguros starea viitoare a unui sistem nu conduce în mod necesar la o renunţare la ştiinţă [...] Suprainvestirea într-o contingenţă ontologică în mod abuziv deduse din fizica cuantică odată îndepartată, noţiunea a putut regăsi o accepţiune ştiinţifică destinată a fixa sensul limitelor predicţiei în microfizică.” 4

O adevărată provocare în planul cunoaşterii rămâne însă a reevalua astăzi în ce măsură conceptul de contingenţă poate (re)deveni fermentul creator al întâlnirii între „cum”-ul şi „de ce”-ul fenomenelor, ca punte subtilă care să reunească în chip complementar ştiinţa şi teologia în profund respect reciproc de competenţe specifice. Există astăzi cel puţin din partea teologiei o aşteptare în acest sens:

„Legătura teologică dintre univers şi umanitate ca eveniment nu este în întregime naturală. Când vorbim de planul de mântuire al umanităţii, noi ne asumăm faptul că acest plan este întrupat în scopul creaţiei contingente [...] Provocarea ştiinţei este de a identifica prezenţa contingenţei în teoria ştiinţifică şi care nu poate fi explicată în întregime de ştiinţă. Mai departe, metodologia teologică poate să ofere un demers care să intre în dialog cu ştiinţa [...] Prezenţa fenomenului uman în univers, analizat în contextul argumentelor antropice din cosmologie, este în esenţă contingent şi finit, el putând fi explicat doar prin apelul la teologia creaţiei. Aserţiunile despre forma slabă sau tare a principiului antropic pot fi interpretate ca indicaţii ale contingenţei fundamentale prezente în teoriile cosmologice, deschisă spre o mai deplină înţelegere din perspectiva teologiei.” 5

Bibliografie: 1. Le Petit Robert dictionnaire de la langue française, ed. Dictionnaires le Robert, Paris, 2000, p. 512; 2. Jean Paul Thomas, Contingence, în vol. Dictionnaire d’historie et philosophie des sciences (sous la direction de Dominique Lecourt), ed. Quadrige/Puf, Paris, 1999, p. 239; 3. Alexandre Koyré, Etudes d’histoire de la pensée scientifique, ed. Gallimard, Paris, 1966, p. 89; 4. Ibidem, p. 239; 5. Alexei Nesteruk, Light from the East. Theology, Science and the Eastern Orthodox Tradition, ed. Fortress Press, Minneapolis, 2003, pp. 207-208.

A se vedea şi: determinism.