Știință și Religie

doxologie

Search for glossary terms (regular expression allowed)
Begin with Contains Exact termSounds like
All A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Term Definition
doxologie

[teologie] (din gr. doxa = laudă, slavă, mărire + logos = cuvânt ; doxologia = laudă, preamărire)

Doxologia reprezintă „forma imnologică şi imnografică de a exprima transcendenţa, puterea şi măreţia lui Dumnezeu, în actul rugăciunii, al cultului liturgic, al omiliei şi al discursului teologic. Pavel face o apropiere între Euharistie şi doxologie, între mulţumire şi laudă (1 Tes. 5, 17) [...] „ fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, faceţi totul pentru (slava) lui Dumnezeu” (I Cor. 10, 31). De unde insistenţa nu numai asupra structurii doxologice a dogmei, ci şi asupra ideii că Biserica este templul slavei divine: în Biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare (cf. Is. 6, 1-3)”.1

Gestul euharistic prin excelenţă este gestul de împărtăşire cu Hristos. Dăruindu-Se sub formă de mâncare şi băutură, de Trup şi Sânge sfinţite prin jertfa liturgică, Hristos deschide omului participativ întâlnirea cu viaţa dumnezeiască. Îl face părtaş la slava Sa, vindecându-l de moartea cea venită în lume prin păcat. De aceea, gestul de slăvire a lui Dumnezeu de către om nu este altceva decât strigătul de bucurie care face să se cutremure firea întreagă, cerul şi pământul, ca strigăt al eliberatului de sub imperiul pustiiri, al destrămării, al morţii. Este strigătul de viaţă al celui înviat. A da slavă lui Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a participa la slava Sa, a exprima prin strigătul fiinţei tale slava lui Hristos cea împărtăşită omului, a lui Hristos Cel care „luând pe aleşii Petru, Iacov şi Ioan, i-a suit în muntele înalt al vederii Slavei Sale celei Dumnezeieşti, care a avut-o la Tatăl mai înainte de a fi lumea (Io: 17:5)”. 2

Slăvirea cu care Biserica slăveşte pe Dumnezeu („Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”), pe Maica Domnului („Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slavită fără de asemănare decât serafimii”, dând astfel mărturie despre participarea Maicii Domnului la slava dumnezeiască mai profund şi mai deplin decât participarea tuturor puterilor îngereşti şi a oamenilor), pe sfinţi nu este altceva decât expresia recunoştinţei omului pentru filiaţia pe care harul dumnezeiesc o împlineşte în el şi prin care acesta este înfiat întru cele de Sus, trecând de la moarte la viaţă, şi de la blestemul păcatului la slava împărtăşirii din cele dumnezeieşti.

Bibliografie: 1. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 132; 2. Arhimandritul Sofronie, Naşterea întru împărăţia cea neclătită, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, pp. 274.

A se vedea şi: energie