Știință și Religie

creaţionism

Search for glossary terms (regular expression allowed)
Begin with Contains Exact termSounds like
All A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Term Definition
creaţionism

[teologie]

Trebuie făcută distincţia între teologia creaţiei şi creaţionism. Orice fel de componentă ideologică tinde să deturneze semnificaţia profundă din teologia creaţiei. Creaţia lumii presupune existenţa unui Dumnezeu Creator care a făcut şi susţine lumea, conducând-o spre sensul ei ultim. Diferite tradiţii religioase presupun crearea lumii. Din perspectivă creştină, Dumnezeu este deodată Creator, Mântuitor şi Sfinţitor al lumii. Persoanele Sfintei Treimi participă tainic şi împreună la crearea, mântuirea şi sfinţirea întregii existenţe.

Tradiţia patristică mărturiseşte că întreaga creaţie este structurată şi se împlineşte în Iisus Hristos, Acesta fiind Pantocratorul lumii. Temeiul şi sensul ultim al lumii este hristocentric. Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că Hristos este începutul, mijlocul şi sfârşitul existenţei:

„Începutul, mijlocul şi sârşitul existenţelor este Dumnezeu [...] Este început ca Făcător, mijloc ca Proniator, şi sfârşit ca Cel ce le circumscrie. Căci din El şi prin El şi spre El sunt toate.” 1

Pentru evitarea unor confuzii este importantă elucidarea semnificaţiei terminologiei folosite. Creaţionismul nu reprezintă teologia creaţiei, iar evoluţionismul este diferit de evoluţie (înţeleasă ca o dinamică ce exprimă reciprocitatea dintre Creator şi creaţie). Atât creaţionismul cât şi evoluţionismul reprezintă expresii ale unei înţelegeri ideologizate referitoare la taina lumii. Există o tendinţă a creaţionismului care refuză şi contestă din principiu demersul ştiinţific, considerându-l o legitimare a unor poziţii ireconciliabile cu existenţa lui Dumnezeu. Există o altă componentă, mişcarea creaţionismului ştiinţific, prin care se încearcă legitimarea prin argumente ştiinţifice a credinţei în Dumnezeu ca Făcător al lumii.

Creaţionismul apare într-un context al radicalizării unor poziţii datorată controverselor generate de teoria evoluţionistă în secolul al XIX-lea. Creaţionismul apare în Statele Unite. Până în jurul anilor 1850 exista o armonie între religie, filosofie, ştiinţă. Erau recunoscute trei surse ale cunoaşterii: raţiunea (stabileşte legătura între idei), natura (furnizează datele), Revelaţia Scripturilor. Această linie a fost dezvoltată de gândirea realistă a filosofului scoţian Thomas Reid.

După războiul de secesiune (1861-1865), prin dezvoltarea universităţilor se dezvoltă tot mai mult secularizarea, critica raţionalistă, inclusiv în studierea Sfintei Scripturi. Apar tot mai mulţi susţinători ai lui Darwin, dar de asemenea şi oponenţi înverşunaţi. În anii 1920 mişcarea antievoluţionistă se amplifică. Apare noţiunea de fundamentalism asociată interpretării literale a Sfintei Scripturi. Unul din susţinătorii fervenţi ai antievoluţionismului este William J. Bryan care se luptă pentru eliminarea predării evoluţionismului în şcoli.

Paradoxal, în Statele Unite, o consolidare a evoluţionismului apare după lansarea primului Sputnik sovietic la 4 octombrie 1957. Ca o reacţie, în Statele Unite apar mai multe programe vaste de cercetare. Dintre acestea, două sunt în domeniul biologiei, vizând problematica evoluţionismului: BSCS (Biological Sciences Curriculum Study) şi MACOS (Man, a Cause of Study). Acestea oferă o perspectivă evoluţionistă şi articulează biologia cu ştiinţele sociale. În 1963, Henry Morris împreună cu Walter Lammerts, William Tinkle, Duane Gish înfiinţează CRS (Creation Research Society) prin care urmăreşte să arate incompatibilitaea evoluţionismului cu Sfânta Scriptură şi să legitimeze prin argumente ştiinţifice Geneza. Prin înfiinţarea în 1972 a ICR (Institut for Creation Research) mişcarea creaţionistă dispune de o structură permanentă de cercetare şi publicare. În Europa controversa dintre creaţionism şi evoluţionism nu este atât de înverşunată ca în SUA.

Este important să avem în vedere că acest gen de controversă nu apare în spaţiul de manifestare al Tradiţiei ortodoxe. Disputa creaţionism-evoluţionism poartă amprenta unei înţelegeri ideologizate a creaţiei. Taina lumii este eludată şi se încearcă fie o explicare autonomă a lumii, fie adoptarea unei poziţii exclusiv supranaturaliste. Din perspectiva Tradiţiei ortodoxe, în mod fundamental se afirmă teonomia, reciprocitatea dintre natural şi supranatural, dintre Dumnezeu şi creaţie. Asumând această poziţie cuprinzătoare, teologia creaţiei nu este circumscrisă unei teorii cosmologice, ci trimite la doxologia creaţiei.

În acest sens, sunt foarte actuale cuvintele Sfântului Vasile cel Mare referitoare la diferitele erori din teoriile cosmologice din vremea sa şi la necesitatea ca teologia creaţiei să conducă la asumarea doxologică a lumii:

„Dacă am încerca acum să vorbim de toate câte spun aceşti învăţaţi am cădea şi noi în aceeaşi pălăvrăgeală ca şi ei. Noi, însă, să-i lăsăm pe aceşti învăţaţi să se lupte între ei. Să nu mai vorbim de natura existenţelor ci să dăm crezare lui Moise, care a spus: A făcut Dumnezeu cerul şi pământul şi să slăvim pe Marele Meşter al celor făcute cu înţelepciune şi măiestrie. Din frumuseţea celor văzute să înţelegem pe Cel mai presus de frumuseţe, iar din măreţia celor care cad sub simţurile noastre şi din corpurile acestea mărginite din lume să ne ducem cu mintea la Cel nemărginit, la Cel mai presus de măreţie Care depăşeşte toată mintea cu mulţimea puterii Sale. E drept, nu cunoaştem natura existenţelor; dar este atât de minunat cât ne cade sub simţuri, încât mintea cea mai ascuţită se vădeşte a fi neputincioasă în faţa celei mai mici făpturi din lume, fie pentru a o descrie cum se cuvine, fie pentru a da laudă cuvenită Creatorului.” 2

Bibliografie: 1. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Filocalia, vol. 2, ed. Harisma, Bucureşti, 1993, p. 153; Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea I, PSB 17, EIMBOR, Bucureşti, 1986, p. 83.

A se vedea şi: evoluţionism.