Science et Religion

Dictio

Rechercher dans les définitions (terme ou expression)
Commence par Contient Terme exactSe prononce comme
Tout A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Terme Définition
kerygmă

[teologie] (din gr. kerygma = proclamaţie)

Creştinismul nu este o învăţătură, ci o înviere. Aceasta este mărturia pe care Însuşi Iisus Hristos o dă lumii întregi prin Învierea Sa, chemând pe orice crede în El să facă trecerea de la moarte la viaţă. Începând cu momentul Cincizecimii - „veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului”(Fapte 1, 8) – apostolii, „îmbrăcaţi cu putere de Sus”, vor împlini îndemnul Mântuitorului: „mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mt. 28, 18-20). Gestul mărturisirii îi va transforma în peregrini „până la marginile pământului”, „trimişi departe” (din gr. apostolos):

„Două mii de ani de creştinism ne-au obişnuit atât de tare cu această formulă şi cu ceea ce implică ea ca activitate orientată către expansiune că acest obiectiv ne pare ca împlinindu-se de la sine. În realitate, nimic nu era mai puţin evident ca un astfel de program în climatul anilor treizeci. Iudaismul era, şi rămâne, religia unui popor. El nu caută nici un pic convertirile, şi le acceptă la limită. Nimic nu predispunea deci pe ucenicii lui Moise în a se transforma în comis-voiajori ai religiei. Pe de altă parte, expresia „neamuri” este, în ebraică, un termen peiorativ. Să adăugăm la asta faptul că marile călătorii, care fac acum parte din peisajul nostru, nu mergeau de la sine în Antichitate, din cauza pericolelor şi costului lor. Nu riscau să călătorească departe decât aventurierii, care câştigau în general câştiguri importante, atunci când scăpau cu viaţă. Astfel încât a întreprinde un program de genul celui care a fost întreprins de sfântul Pavel şi colaboratorii săi friza nebunia”1.

Vestirea Învierii lui Hristos nu urmărea nicidecum popularizarea ineditului unei anomalii petrecute cu legile firii omeneşti – de altfel şi Lazăr, şi alţii înviaseră prin Hristos mai înainte – ci afirmarea acelui profetic (de la Isaia citire) „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, şi să vestesc anul plăcut Domnului”(Lc. 4, 18-19) rostit de Hristos în templu în faţa poporului evreu, şi pecetluit cu cuvintele „astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”(Lc. 4, 21). Este ceea ce sfântul Ioan Botezătorul anunţa strigând: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”(Mt. 3, 1): venirea cu putere a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, „omorârea morţii” şi descătuşarea din robia păcatului pentru tot omul care botezându-se trecea de la legea firii alterate de păcat la „legea” harului dumnezeiesc:

„Kerygma Apostolilor era vestirea venirii Împărăţiei lui Dumnezeu, adică a Bisericii, pe care fiecare o putea vedea cu proprii săi ochi. Adică fiecare putea să vadă oameni care trăiau într-un chip cu totul diferit de acela în care trăia restul lumii. Fiecare putea să vadă dragostea unuia pentru celalalt, smerenia lor, frăţietatea şi comuniunea existentă între ei, astfel încât cei care le vedeau voiau să rămână acolo şi să nu se mai întoarcă în sânul inumanei şi ferocei lumi de atunci”2.  

Ulterior, şi după modelul în care Hristos îşi educa ucenicii în reperele mântuirii prin exemplul concret al vieţii Sale, munca apostolilor va fi continuată de cea a didascalilor, a episcopilor şi a preoţilor, care aveau misiunea de:

„ [...] a-i lua pe oameni de mână ca să-i înveţe viaţa în Hristos pas cu pas, nu în mod teoretic [...], ci trăind împreună cu ei o viaţă comună”3.

Kerygma apostolilor este în fapt mărturisirea prezenţei lui Hristos în lume, iar această prezenţă trebuie propovăduită tuturor:

„Oricine va chema numele Domnului se va mântui. Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi?” (Romani 10, 13-15)

Kerygma este apelul care se face mântuire oricărui suflet care îl primeşte pe Hristos ca „Împărat şi Dumnezeu”4. Iar primirea este gest deopotrivă mistagogic şi pedagogic, adică de iniţiere în Taina Învierii şi de cultivare-tâlcuire a învăţăturii lui Hristos. Iată de ce teologia creştină este fundamental mărturisitoare, nu în sensul ieftin al unei propagande ideologice, a unui prozelitism de dimensiune orizontală, ci ca deschidere dăruitoare, hrănită pe verticala trăirii harului mântuitor, adresată tuturor celor care tânjesc, conştient sau nu, după împărăţia cerurilor. Această mărturisire, începută de apostoli, de ucenicii direcţi ai Mântuitorului, este continuată până astăzi de Biserică, a cărei misiune fundamentală este tocmai aceea de a deschide oamenilor, participativ, noua realitate adusă lumii de Mântuitorul Hristos.

Bibliografie: 1. Jean Bernardi, Les premiers siècles de l’Eglise, ed. Cerf, Paris, 1987, pp. 31-32; 2. Părintele Philoteos Pharos, Înstrăinarea Ethosului creştin, ed. Platytera, Bucureşti, 2004, p. 122. 3. Ibidem, p. 122; 4. Molitfelnic, ed. IBMBOR, Bucuresti, 1998, p. 23 (rânduiala înaintea sfântului botez).

A se vedea şi: apostol, apologie, mistagogie.