erminie

[teologie] (din gr. hermeneia = traducere, interpretare)

Erminie înseamnă interpretare. Termenul face întâi de toate referinţă la manualul, respectiv la regulile canonice de pictură bisericească, la regulile iconografiei creştine (cea mai cunoscută lucrare în acest sens este Erminia lui Dionisie de Furna¹). Erminiile, în formele lor cele mai complete, cuprind o parte tehnică (referitoare la pregătirea uneltelor şi a materialelor necesare gestului iconografic) şi alta iconografică propriu-zisă (repere concrete privind cum trebuie zugrăvite diferitele subiecte sau scene iconografice).

„Cinstirea sfintelor icoane a avut un deosebit scop catehetic, în mărturisirea dreptei credinţe şi în edificarea credincioşilor întru aceasta, pentru că icoanele au rămas întotdeauna pentru obştea creştinilor „o teologie transpusă în culori”, care a tâlcuit deci în graiul culorilor dogma ortodoxă.” ²

Erminia creştină este chemată să asigure curăţenia dogmatică a gestului iconografic:

“În Ortodoxie,  „[...] frumusetea icoanei nu poate supravietui fara spiritul doctrinar care i-a dat viata”. În Ortodoxie se poate deci vorbi mai întâi de o teologie a icoanelor, de o teologie care comportă o iconologie, şi apoi de o artă iconografică bisericească, dar care nu are scopul său pentru sine, ci însăşi conţinutul său este determinat de necesităţile şi canonul (erminia) Bisericii.” ³

Într-o accepţiune mai largă, erminie (şi, deopotrivă, ermeneutică/hermeneutică) desemnează gestul eclezial de interpretare în lumina inspiraţiei pe care Duhul Sfânt o dăruieşte oamenilor. ⁴

Bibliografie: 1. Dionisie din Furna – Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, Bcuresti, 2000; 2. Pr. Prof. Dr. Nicolae V. Dură, Teologia icoanei, în lumina tradiţiei dogmatice şi canonice ortodoxe, rev. Ortodoxia, an. XXXIV, 1982, nr. 1, pp. 55-83; Ibidem, pp. 55-83; 4. Pr. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, ed. Bizantină, Bucureşti.

A se vedea şi: hermeneutică.