etică

[teologie]

Ortodoxia a preluat conceptul de etică din cugetarea filosofică din rațiuni de ordin practic. Spre exemplu, simțindu-se chemată să răspundă unor preocupări ardente la interfața dintre ființa umană și tehnologie, ortodoxia contemporană a dezvoltat o reflecție specifică privind gestul medical care poartă astăzi numele de bioetică. Astfel, dacă în mod tradițional etica constituie gest de filosofie, fiind numită și „filosofie practică”, ca una care își pune

„problema justificării modurilor de comportare și acțiune care determină practica vieții umane în domeniul individual și social” ¹

, preluarea problematicii eticii de către teologie o renaște ca reflecție de ordin teologic, prin raportare la axiologia valorilor propuse de Hristos umanității întregi. Astfel, în fața pluralității de etici cu care ne obișnuiește contemporaneitatea, tributare perspectivelor antropologice diferite pe care le propun culturile și religiile lumii de astăzi, ortodoxia răspunde întrebării „care etică pentru bioetică ?” din interiorul propriului sistem de valori, făcând referire nu atât la un sistem de norme și reguli exterioare omului, cât la duhovnicie ca gest de căutare a harului în spațiul interiorității umane prin raportare la Adevărul-Hristos, Cel deplin și întreg prezent în Biserica Sa. Întru Hristos, etica și morala converg într-unul și același demers, și aceasta în pofida competențelor specifice:

„În general „etica” studiază comportamentul uman. Ea este privită de regulă ca o știință descriptivă care încearcă să înțeleagă și să analizeze principiile și valorile fundamentale care guvernează conduita umană. „Teologia morală”, pe de altă parte, este considerată de obicei ca fiind prescriptivă: ea propune imperativele ce orânduiesc viața morală ca răspuns la poruncile divine, așa cum apar ele în Sfânta Scriptură și în alte surse ale Sfântei Tradiții. [...] În general […] etica creștină și teologia morală creștină sunt echivalente atâta timp cât emiterea de judecăți morale implică, prin chiar natura sa, o strădanie spre sfințenie.” ²

Etica asumată ca gest de teologie ortodoxă conduce către principii de viață și de acțiune care împlinesc căutarea duhovnicească a omului. Teonomia eticii ortodoxiei o ferește de rigoarea formalistă a gesturilor autonome care prescriu omului reguli de conduită fără să țină cont de realitatea lui profundă de „chip al lui Dumnezeu”. Astfel, sub numele de etică ortodoxia propune în fapt reperele vieții duhovnicești, în conștiința că teologia, departe de a fi un demers de morală sau de etică după înțelesul cugetării autonome, este în fapt gest de viață care duce la întâlnirea cu harul dumnezeiesc. Aceasta constituie de altfel și specificitatea gestului eticii ortodoxe în contextul eticilor lumii contemporane.

Integrarea bioeticii ca disciplină teologică academică în ortodoxia contemporană se datorează preocupărilor de pionierat ale părintelui John Breck, cel care pare a fi artizanul și inițiatorul primului curs de bioetică ortodoxă la nivel pan-ortodox.

Bibliografie: 1. Maria Fürst, Jürgen Trinks, Manual de filozofie, ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 189; 2. Pr. prof. dr. John Breck, Darul sacru al vieții, ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2001, p. 27.

A se vedea şi: spiritualitate, morală, teologie.