filocalic

[teologie] (din gr. philein = a iubi, respectiv din gr. kalos = frumos)

Filocalia este un „reader-digest” (antologie, florilegiu) duhovnicesc, o colecţie de texte edificatoare pentru viaţa duhovnicească. Prima de acest fel, care a dat de altfel şi numele, este alcătuirea sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz cu titlul Iubirea de frumuseţe divină, o antologie de texte semnificative din teologia lui Origen. Consacrarea ulterioară a termenului ne permite să-l vedem astăzi asociat colecţiilor de texte care se referă la nevoinţele desăvârşirii creştine alcătuite de Părinţii spiritualităţii ortodoxe. Prima Filocalie tipărită apare la Veneţia sub îngriirea sfântului Nicodim Aghioritul în anul 1782, purtând numele de Filocalia părinţilor care practică trezvia. Traducerea franceză actuală, Philocalie des Pères neptiques, recuperează pentru înţelegerea noastră contemporană următorul subtitlu explicativ: „compusă din scrierile Părinţilor sfinţi purtători de Dumnezeu, şi în care, printr-o înţelepciune a vieţii, urmare a ascezei şi a contemplării, inteligenţa este curăţată, iluminată şi atinge desăvârşirea”¹. În română, traducerea Filocaliei s-a făcut cu titlul Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii începând cu anul 1946, fiind urmarea străduinţei marelui teolog român Dumitru Stăniloae.

Astăzi, „filocalic” desemnează genul de literatură care oferă cititorului repere în vederea trăirii spiritualităţii creştine la şcoala Părinţilor. Filonul „filocalic” al unei scrieri este expresia gestului de încredinţare contemporană paternităţii duhovniceşti oferite de Părinţii nevoitori.

Bibliografie: 1. Philocalie des Pères neptiques, ed. Abbaye de Bellefontaine, 2005.

A se vedea şi: asceză, teoria.