thêmata

[ştiinţă]

Preocupându-se cu studiul genezei ideilor ştiinţifice, Gerard Holton, profesor de istoria ştiinţelor la Universitatea din Harvard, propune utilizarea termenului de thêmata pentru a desemna acele presupoziţii tematice nefalsificabile care domină în general gândirea fizicianului şi care par a constitui „ceea ce există mai intim şi mai profund în geneza unei noi idei ştiinţifice”.¹ Este vorba de presupoziţii lăuntrice, deseori ascunse, tacite, chiar nebănuite de înşişi actorii ştiinţei şi care motivează şi structurează din interior gestul căutării ştiinţifice. Ele intervin mai ales în faza iniţială, inovatoare, de cercetare, şi se exprimă prin notele de laborator, prin corespondenţă, prin încercările personale, ajungând rar sau aproape niciodată a fi evidenţiate în partea a doua a muncii de cercetare, adică în publicarea efectivă a rezultatelor ştiinţei, şi deci în faza supunerii descoperirilor gestului de evaluare critică din partea colectivităţii ştiinţifice.² Thêmata pot fi puse în evidenţă printr-o „analiză thêmatică” pe care Holton o vede complementară celei de tip fenomenologic - „observaţie empirică”, ori de tip analitic - „logică a argumentării”, în maniera unei tridimensionalităţi făcute posibile prin adăugarea unei dimensiuni noi, de spaţialitate, planului fenomeno-analitic. Analiza thêmatică este descriptivă iar nu prescriptivă (precum celelalte două).

„Este posibil de evidenţiat intervenţia, şi chiar, în anumite stadii ale gândirii ştiinţifice, necesitatea unei postulări şi puneri în lucrare riguroase de concepţii [...] neverificabile, nefalsifiabile, fără a fi pe de cealaltă parte arbitrare: o clasă pe care o desemnez sub numele de thêmata. Diferiţi oameni de ştiinţă vor fi solicitaţi de thêmata diferite şi se vor lăsa guvernaţi de ele la măsuri diferite. […] Printre thêmata care au guvernat gândirea lui Einstein în opera sa de elaborare teoretică se găsesc în mod manifest următoarele : primatul explicaţiei formale (mai curând decât interpretarea materialistă), unitatea (sau unificarea), scala cosmologică (aptitudinea, pentru legi, de a face loc generalizărilor şi a explicaţiei care se întinde, în acelasi mod, asupra ansamblului registrului experienţei), economia şi necesitatea logică, cauzalitatea, caracterul complet, continuul, şi, bineînţeles, invariabilitatea şi invarianţa.” ³

Thêmata le întâlnim formulabile ca structuri de tip diadă (evoluţie-involuţie, continuu-discontinuu, simplitate-complexitate, invarianţă-variaţie, holism-reducţionism, unitate-structură ierarhică, constant-schimbare, cauzalitate-probabilism, analiză-sinteză), respectiv de tip triadă (evoluţie-permanenţă-degenerare, model mecanist/model materialist/model matematic).⁴ Diferenţiindu-se structural, în plan funcţional, de paradigmă sau de metafore (deşi par asemănătoare), ele pot fi percepute ca un fel de modele conceptuale. Nu pot fi dovedite adevărate sau false pentru că modelele conceptuale sunt compatibile cu diferite tipuri de evidenţă (nu le putem falsifica, dar le putem arăta adecvate sau inadecvate registrului empiric).⁵ În calitate de modele conceptuale, thêmata par să asigure rolul de a face apel la structuri mentale necesare favorizării procesului înţelegerii. De altfel, pentru Schrödinger, „sarcina înţelegerii este intim legată de abilitatea umană de a construi modele conceptuale”⁶, iar thêmata par a aparţine firesc logisticii interioare unui astfel de demers de tip înţelegere via reprezentare.

Bibliografie: 1. Basarab Nicolescu, Noi, particula şi lumea, ed. Polirom, 2000, p. 177; 2. Gerald Holton, Thêmata, în vol. Dictionnaire d’historie et philosophie des sciences (sous la direction de Dominique Lecourt), ed. Quadrige/Puf, Paris, 1999, p. 937; 3. Gerald Holton, L’imagination scientifique, ed. Gallimard, Paris, 1981, pp. 266-267; 4. Gerald Holton, Thêmata, op. cit, p. 939; 5. Friedel Weinert, The scientist as Philosopher, ed. Springer-Verlag, 2005, p. 101; 6. Ibidem, p. 80.

A se vedea şi: model, înţelegere.