dualism

(din lat. dualis = din două entităţi, doi)

[teologie]

Dualismul exprimă în filosofie existenţa a două principii ireductibile (termenul pare a fi fost utilizat pentru prima oară în secolul XVIII de către Christian Wolf). Ține de dualism opoziţia spirit-materie. Versiunea cea mai cunoscută de dualism este cea propusă de Descartes, cel care teoretizează diferenţa dintre trup şi spirit, cel din urmă înţeles ca substanţă imaterială.

În teologia creştină, dualismul îmbracă prin excelenţă forma afirmării opoziţiei dintre Dumnezeu şi diavol, dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric.

A se vedea şi: antinomie.

[ştiinţă]

Contextul în care conceptul de dualism este larg utilizat în ştiinţe este cel al fizicii cuantice, în secolul XX formulându-se de către fizicieni numitul „dualism undă-corpuscul”. Prin acesta se exprimă gestul paradoxal de a alătura două noţiuni opuse (opuse în contextul fizicii clasice), dar în mod egal şi simultan valabile ca unele care sunt demonstrabile experimental în ceea ce priveşte obiectul cuantic: acesta din urmă este şi undă şi corpuscul, „ţine” deci şi de „materie”, şi de „câmp”. De altfel, noţiunile de „materie” şi „câmp” nu mai corespund în forma lor „clasică” exigenţelor conceptuale ale fizicii cuantice.

Lumina are caracter corpuscular şi ondulatoriu, afirmăm astfel natura dualistă a luminii.

A se vedea şi: cuantic.