Terme | Définition |
---|---|
hristologic | [teologic] (din gr. Christos = Cel ce a primit ungerea, Unsul, respectiv din gr. logos = discurs) Hristologia reprezintă „învăţătura ortodoxă despre cele două firi şi despre persoana unică a lui Hristos, învăţătură care în forma ei definitivă a fost elaborată de către sinoadele ecumenice (în special I, VI şi VI) prin sinteza datelor nou testamentare şi ale teologiei patristice.” 1 Hristologia este astăzi deopotrivă disciplină teologică parte din curriculum universitar. În ceea ce priveşte adjectivul „hristologic”, el desemnează ceea ce face apel la hristologie, este tot ceea ce se referă la învăţătura despre Hristos aşa cum a fost aceasta exprimată de conştiinţa eclezială de-a lungul timpului. Astfel, atunci când afirmăm existenţa unui „vocabular hristologic” înţelegem prin el acel fond semantic de noţiuni şi concepte care a participat la formularea învăţăturii despre Hristos, este instrumentarul conceptual necesar afirmaţiilor de tip hristologic. Dintr-un astfel de vocabular fac parte în chip necesar termeni precum persoană-ipostas-prosopon (Hristos este Persoană dumnezeiască precum Tatăl şi Duhul Sfânt, Dumnezeu fiind Unime-Treime de persoane), unire ipostatică (desemnând unirea firilor omenească şi dumnezeiască în persoana divino-umană a lui Hristos), enipostaziere (termenul este utilizat de sfântul Ioan Damaschin într-o formulare de genul: „enipostazierea” naturii umane în persoana Logosului, comunicarea însuşirilor (fiecare fire, dumnezeiască şi omenească, dă celeilalte firi „propriile ei însuşiri” în virtutea identităţii ipostasului şi întrepătruderii reciproce), perihoreză (întrepătrunderea reciprocă a firilor), îndumnezeirea. 2 Bibliografie: 1. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 190; 2. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. Scripta, Bucureşti, 1993, pp. 95-146. A se vedea şi: perihoreză, ipostas, chenoză, iconomie.
|