probabilitate

[ştiinţă]

„Elaborarea unei teorii ştiinţifice, şi mai precis, matematice, a probabilităţilor a început în secolul al XVII-lea. Bazele teoriei numite „clasice” a probabilităţilor au fost elaborate de Pascal (1623-1662), Fermat (1601-1665), Bernoulli (1654-1705) şi Laplace (1749-1827).” ¹

În matematici, definiţia clasică (laplaciană) a probabilităţii unui eveniment aparţinând unei clase de evenimente „în mod egal posibile” este raportul, cu valori în intervalul [0, 1], dintre numărul de realizări efective („cazuri favorabile”) şi numărul de realizări posibile („cazuri posibile”) ale acestui eveniment. Teoria modernă a probabilităţilor propune o distincţie între probabilitatea logică (dezvoltată de Keynes, Jeffreys, Carnap) şi probabilitatea frecvenţială (dezvoltată de von Mises, Kolmogorov, Reichenbach).² În fizică, teoria probabilităţilor a fost larg utilizată odată cu emergenţa mecanicilor statistice şi cuantice. Fizica porneşte în definirea probabilităţilor de la un experiment primar, cel al căderii unei monede cu una din feţe orientate în sus, „cap” sau „pajură”. Întrucât nu se poate calcula care este faţa cu care va cădea moneda într-un mod determinist, adică prin intermediul cunoştintelor acumulate prin căderi precedente (situaţie valabilă indiferent de numărul de aruncări precedente celei la care ne referim), teoria probabilităţilor încearcă să ofere estimări în termeni de probabilitate.

De remarcat că mecanica cuantică a plasat în miezul formalismului său probabilităţile. Este deci de înţeles importanţa acestora pentru fizica contemporană.³ Ele sunt practic unul din ingredientele necesare noii înţelegeri fizice, participând la dezbaterile conceptuale prin care se caută o interpretare coerentă a rezultatelor observării lumii la nivelul „infinitului mic”:

„Lui Sir Karl Popper îi datorăm concepţia conform căreia confuzia care împresoară conceptul de probabilitate se află la originea „Marii Harababuri Cuantice” – un termen foarte potrivit pentru dezbaterea iniţială pe tema interpretării mecanicii cuantice [...] Să considerăm o monedă care la prima aruncare va da ca rezultat „pajura”. Înaintea efectuării aruncării se acceptă că probabilitatea rezultatului „pajură” este ½. Dar care va fi ea după aceea? Ideea promovată de cea mai răspândită şcoală de gândire pretinde că ea este acum 1, dar alţii cred că ea rămâne ½. Motivaţia acestor concepţii constă, pe de o parte, în aceea că dovezile experimentale arată că probabilitatea devine acum 1, iar pe de altă parte, că teoria aruncării monedelor o indică a fi ½; fiecare are dreptate în felul ei. Dar fiecare greşeşte atunci când susţine că propria concepţie este unica valabilă. Ceea ce omit ele este faptul că probabilitatea nu reprezintă doar o noţiune filosofică abstractă, ci şi un concept propriu ştiinţelor naturii, şi, în particular, fizicii. Dar asemenea concepte dispun atât de o componentă teoretică, cât şi de una experimentală, iar relaţia dintre cele două, deloc banală, este adesea simplificată în mod exagerat şi periculos.”

Bibliografie: 1. Jean Ladrière, Probabilité (logique, mathématiques), în vol. Dictionnaire d’historie et philosophie des sciences (sous la direction de Dominique Lecourt), ed. Quadrige/Puf, Paris, 1999, p. 765; 2. Ibidem, p. 765; 3. Bernard Diu, Probabilité (physique), op. cit., p. 771; 4. Thomas Brody, Fizică şi filosofie, ed. Tehnică, Bucureşti, 1996, p. 167; 5. Ibidem, pp. 216-217.

A se vedea şi: teorie, cuantic.