Term | Definition |
---|---|
har | [teologie] (din gr. charis = bunăvoinţă, favoare, dar) Sfinţii Părinţi numesc har acea prezenţă-lucrare în om a lui Dumnezeu prin intermediul căreia omul se împărtăşeşte din viaţa pe care Însuşi Dumnezeu o trăieşte. Prezenţa harului dumnezeiesc în lume este poate cea mai uimitoare minune în măsura în care înţelegem astfel că Dumnezeu nu numai că există, dar se şi dăruieşte prin împărtăşire neîncetată omului doritor să-L întâlnească. Iar întâlnirea cu Dumnezeu prin har se face curăţind inima (omul lăuntric), taină prin care omul ajunge la o adevărată vedere a lui Dumnezeu, după cum spune Însuși Hristos că „fericiţi sunt cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”: “Gândul acesta să fie în voi, care era şi în Iisus Hristos”. Aceasta trebuie să fie preocuparea permanentă a creştinului: cum să-şi curăţească inima. Iar inima se curăţeşte cu ajutorul harului dumnezeiesc, pentru ca mintea creştinului să se lumineze şi să cugete aşa cum o face Mântuitorul Hristos. Creştinul trebuie să se adâncească în cunoaşterea persoanei lui Hristos, trebuie să aibă simţirea celor duhovniceşti, să înţeleagă cine este Hristos. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne-au prezentat prin experienţa lor cine şi ce este Hristos, însă nu au reuşit să ni-L prezinte exact aşa cum este, deoarece Hristos, ca Dumnezeu-Om nu poate fi prezentat prin intermediul cuvântului creat. [...] Vom ajunge să facem experienţa prezenţei lui Hristos dacă vom fi împlinitori fideli ai poruncilor Lui, pentru că Hristos este ascuns în poruncile Sale. Iar când creştinul ţine aceste porunci şi fuge de viaţa împotriva firii, ajunge să trăiască viaţa cea după fire, cea adevărată, viaţa fără de păcat. Iar atunci va înainta în adâncurile Duhului şi va pătrunde în cunoaşterea persoanei lui Hristos. Atunci se satură de dumnezeiescul har [...] Cel dintâi scop al nostru, primul obiectiv, este de a dobândi harul, de a dobândi sfinţenia. După Sfinţii Părinţi, sfinţenia este sălăşluirea permanentă a harului în inima noastră.” 1 Răspunzând întrebării ucenicului său Motovilov - „cum să practicăm în Hristos [...] virtuţi [...] pentru a obţine harul Sfântului Duh?”, sfântul Serafim de Sarov îndemna, în deplină continuitate cu Tradiţia Bisericii: „Negociaţi în acelaşi fel harul Sfântului Duh în toate [...] pe care le practicaţi în numele lui Hristos. Dar negociaţi cât mai bine aceste daruri spirituale utilizându-le de preferinţă pe acelea care vă aduc cel mai mare beneficiu. Şi capitalul scos din aceste minunate beneficii ale harului depuneţi-l în contul de economii al lui Dumnezeu cu taxe imateriale: nu patru sau şase la sută, ci sută la sută sau chiar infinit mai mult.” 2 Sfântul Serafim, un fel de „capitalist” al împărăţiei cerurilor, vorbeşte de profit. Investiţia nu se măsoară în fapte bune văzute ca bune în sine, ci bune în Hristos, Căruia îi dăruim faptele şi Întru care profitul se măsoară în har, în participare la împărăţia cerurilor. De aceea sfântul Serafim vede în cazul fecioarelor nebune din pilda celor zece fecioare nu o insuficienţă a faptelor bune, ci o lipsă de ancorare a faptelor lor în har. Dramatică, întrucât „acest mod de viaţă, fondat în mod unic pe practicarea virtuţilor, fără a fi examinat într-un mod minuţios dacă ele aduc harul Sfântului Duh, şi cât anume”3 nu duce către rai, afirmă sfântul. Iar cine nu adună cu Hristos risipeşte. Bibliografie: 1. Arhimandritul Efrem, Mărturie athonită în România, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Muntele Athos, 2004, p. 29; 2. Séraphin de Sarov, L'Entretien avec Motovilov, ed. Arfuyen, Orbey, 2002, p. 39 ; Ibidem, p 27. A se vedea şi: energie. |