discordism

[teologie] (din gr. dys = rău, nefericit, respectiv din lat. concordia; a se vedea supra)

Discordismul este gestul situat antinomic faţă de concordism (în toate cele trei expresii ale acestuia din urmă: ontologic, epistemologic şi etic).

„Discordismul ontologic este una din faţetele dualismului. Pe lângă ordinul realităţilor naturale, se presupune existenţa ordinului realităţilor teologice, complet separat de primul. Ştiinţa, în această optică, descrie prima „lume” în timp ce teologia pe a doua. Este dificil să ţii această poziţie fără să cazi fie în agnosticism sau ateism (ce să faci cu o „lume” complet separată de a noastră?), fie în teism abtract care menţine pe Dumnezeu ca şi cauză depărtată a lumii şi care nu mai acţioneaza astăzi [...].”¹  

Expresia engleză pentru o astfel de compartimentare este „non-overlapping magisteria”, statuând neinterferarea celor două gesturi de cunoaştere bazată pe separaţia radicală dintre teritoriile lor de cunoaştere. Prezintă avantajul de a distinge riguros între transcendent şi imanent, însă soluţia propusă duce la o adevărată schizofrenie a trăirii umane, omul, fiinţă ştiinţifică şi teologică, dedublându-se prin participarea în fiecare „lume”. O încercare de soluţie o propune discordismul epistemologic.

„Putem foarte bine să refuzăm fractura ontologică care marchează discordismul descris mai sus menţinând o diviziune ermetică între cunoştinţele ştiinţifice şi teologice. Altfel spus, de exemplu, am putea pretinde că omul este o realitate unificată, spirituală şi materială, fără juxtapunere, fără separare şi fără confuzie între cele două dimensiuni, spunând în acelaşi timp că nimic din discursul ştiinţei nu va aduce o oarecare contribuţie la problematica teologică a sufletului. Sau încă, putem gândi că Universul întreţine o relaţie intimă de creaţie cu Creatorul spunând în acelaşi timp că nimic din cosmologia fizică nu va interpela vreodată conceptul teologic al creaţiei”. ²

Poziţia este evident limitativă în măsura în care orice priveşte universul fizic, şi respectiv pus în evidenţă prin gest strict ştiinţific, poate constitui punct de plecare pentru desluşirea, în cheie teologică, a unor înţelesuri şi semnificaţii duhovniceşti şi care se pot traduce în termeni de îmbogăţire a fiinţării umane.

A treia expresie a discordismului, cel etic, dă drept de cetate eticii construite prin aportul ştiinţelor naturale şi izolează în spaţiul privat orice întreprindere de tip duhovnicesc şi care se afirmă în termeni de morală creştină.

Bibliografie: 1. Dominique Lambert, Sciences et théologie – les figures d’un dialogue, ed. Lessius (Presses Universitaires de Namur), Bruxelles, 1999, p. 90; 2. Ibidem, pp. 93; 3. Ibidem, p. 103.

A se vedea şi: concordism.