ipoteză

[ştiinţă] (din gr. hypothesis = punct de plecare, postulat, principiu; hypo = inferior + thesis = opinie, afirmaţie; gr. hypothenai = a presupune)

Semnificaţia contemporană a termenului se clarifică prin etimologie. Prefixul „ipo” (hypo, gr.), opus lui „hiper”, desemnează o insuficienţă, un minus, o scădere. Astfel, prin ipo-teză înţelegem ceva mai mic decât o „teză” (thesis, gr.), decât o afirmaţie, este întrucâtva o sub-afirmaţie. Prin aceasta arătăm că gradul de siguranţă al unui enunţ formulat în calitate de ipoteză este scăzut, necesită verificare.

Ştiinţa ne obişnuieşte cu prezenţa ipotezelor cu precădere în matematici şi în ştiinţele experimentale. Spre exemplu, în matematică se poate demonstra adevărul unei propoziţii p pornind de la o ipoteză de tipul „presupunem prin absurd că propoziţia p nu este adevărată ...” (aceasta fiind deci ipoteza – propoziţia de plecare). Printr-o înlănţuire logică de propoziţii a căror valoare de adevăr este în fiecare moment precizată, de tipul p implică q, q implică w, w implică ... pâna la ... implică k, dacă întâmpinăm un non-sens demonstrabil, adică ajungem la o propoziţie finală k despre care concluzionăm prin raţionamentul de faţă că este falsă, în condiţiile în care există o evidenţă exterioară raţionamentului de faţă care o arată adevărată, rezultă că ipoteza mea iniţială din raţionament era falsă ca una care m-a condus către o concluzie falsă. Rezultă că presupunerea mea iniţială cum că propoziţia p este falsă nu este valabilă, deci propoziţia p este adevărată. Acest fel de demonstraţie se numeşte „prin reducere la absurd”. În matematici ipotezele, ca propoziţii de plecare, nu sunt alese însă numai prin negare, ci şi (şi mai ales) prin afirmare, într-un spectru larg, ele pot fi „o axiomă, o definiţie, un postulat şi chiar o teoremă în prealabil stabilită”¹. Ipotezele matematice nu cer obligatoriu propria verificare, ci pot constitui puncte de plecare pentru identificarea consecinţelor valorii lor de adevăr. Spre exemplu, axioma este o propoziție nedemonstrabilă, este asumată ca având valoare de adevăr sigură, iar prezenţa ei în calitate de ipoteză permite exploatarea sa prin dezvoltare logică (a se vedea sistemele axiomatice) ducând la demonstrarea valorii de adevăr a altor şi altor propoziţii.

În ceea ce priveşte ştiinţele experimentale, ipoteza este mai curând „o propoziţie relativă la explicarea unor fenomene naturale admisă provizoriu înainte de a fi supusă controlului prin experimentare” ². Metoda ipotetico-deductivă de cercetare presupune enunţarea unor ipoteze, care sunt propoziţii iniţiale (falsificabile), a căror valoare de adevăr se stabileşte recurgând la ajutorul unei metode experimentale corolate cu dezvoltarea prin exerciţiul gândirii conform unei logici cel mai adesea formalizate matematic.

Bibliografie: 1. Le Petit Robert – dictionnaire de la langue française, ed. Dictionnaires le Robert, Paris, 2000, p. 1252; 2. Ibidem, p. 1252.

A se vedea şi: demonstraţie.