Știință și Religie

Ierom. Ioan Bute - Originile universului şi vieţii depăşesc domeniul științei

Detalii
Publicat: Luni, 25 August 2014 09:25
Scris de pr. Razvan Ionescu
Accesări: 2904

Ştiinţa experimentală se ocupă cu cercetarea, analizarea şi investigarea fenomenelor observabile, repetabile şi experimentabile. Dacă un fenomen al naturii nu intră în una din aceste categorii, adică nu este nici observabil şi nici experimentabil, înseamnă că nu poate face parte din domeniul de cercetare al ştiinţei experimentale, ci din cel al filosofiei sau al ştiinţelor istorice. Astfel, atât începutul Universului (interpretat azi prin teoria Big-Bang-ului), cât şi apariţia vieţii şi evoluţia speciilor (sau transformarea unei specii în alta) nu pot face obiectul cercetării ştiinţelor naturii, pentru simplul motiv că aceste fenomene nu sunt experimentabile şi nici măcar observabile: omul nu a realizat niciodată observarea şi experimentul apariţiei Universului, al apariţiei vieţii sau al evoluţiei speciilor, pentru că nu putea să fie martor la asemenea evenimente primordiale, nici nu poate să le refacă în condiţii de laborator, şi nici nu are cunoaşterea sigură a condiţiilor primordiale, ci doar diferite ipoteze mai mult sau mai puţin probabile, dar nicicând certe.

Iată ce scrie în acest sens savantul român Dr. Nicolae Paulescu (descoperitorul insulinei):

„Însă, înainte de a trece mai departe, să ne întrebăm dacă chestiunea originii substanţei vii face parte din domeniul ştiinţei experimentale sau din cel al filosofiei. O ipoteză, după cum am mai spus-o, nu poate fi admisă în ştiinţă decât atunci când este confirmată de proba şi contra-proba experimentală. Ori, nicio ipoteză asupra originii substanţei vii nu poate fi verificată experimental, pentru că noi nu cunoaştem condiţiile care existau pe pământ în momentul în care aceasta a luat naştere. Chestiunea originii substanţei vii nu poate fi deci rezolvată experimental; ea nu face parte din domeniul ştiinţei experimentale, ci aparţine filosofiei. Această simplă constatare ar fi suficientă pentru a ne autoriza să înlăturăm din cadrul ştiinţei experimentale ipoteza generaţiei spontanee.”[1]

De altfel, teoreticienii ştiinţei din secolul XX au arătat lămurit limitele şi criteriile ştiinţei: „Filosofia ştiinţei (Popper) reţine ca ştiinţifică o teorie dacă poate fi testată prin fenomene observabile şi repetabile, altminteri nu se referă la nimic şi nu constituie ştiinţă (Simpson).”[2] Or, o evoluţie a vreunei specii în alta, sau apariţia vreunui organism viu din materie nevie nu a fost niciodată un fenomen observat, şi cu atât mai puţin experimentat sau repetat, deşi de la Darwin încoace mulţi cercetători au încercat, odată cu ştiinţa modernă avansată şi tehnologii de laborator din ce în ce mai performante, să demonstreze evoluţia, sperând (unii o viaţă întreagă) să găsească „verigi lipsă” sau să scoată viaţă din materie nevie, ori măcar să transforme o specie în alta. N-au reuşit niciodată! Omul, fiinţă raţională, care a creat computerul, nanotehnologia şi sateliţii, care face transplant de inimă, şi toate cu raţiunea, n-a reuşit să scoată viaţă din materie moartă. Şi atunci, cum se poate ca acest lucru să îl săvârşească întâmplarea oarbă? Adică hazardul are mai multă putere decât omul, dacă a creat toate vietăţile şi pe om, iar omul nu e în stare să creeze nici măcar o celulă?

Doctorul şi savantul Nicolae Paulescu scria: „Când Darwin a emis ipoteza transformării speciilor, ar fi trebuit să aducă şi proba, prezentând fapte bine stabilite. Or, Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze transformarea unei specii actuale într-o altă specie actuală. De altfel, o asemenea demonstraţie ar fi pus capăt oricărei discuţii.”[3] De fapt, Darwin şi adepţii darwinismului n-au adus vreo dovadă că evoluţia ar fi avut loc nici în trecut, nici în istoria recentă, nici în prezent.

Unii oameni de ştiinţă spun că nu s-au adus dovezi experimentale în sprijinul evoluţiei, întrucât evoluţia se întâmplă în „sute de milioane de ani”, şi, deci, nicio echipă de cercetători nu poate trăi atât ca să facă observaţiile de rigoare. Dar atunci, dacă nu este ştiinţă experimentală, mai rămâne să fie ştiinţă istorică. Dar pentru aceasta trebuie să aducă dovezi de tip istoric. Adică dovezi clare din vestigii ale universului şi ale organismelor vii, deci dintre fosile şi din straturile geologice. Din păcate, nu au adus nici acest fel de dovezi care să fie suficiente logic, şi fără a presupune dinainte ipoteze nedovedite şi favorabile evoluţiei (cum sunt „miliardele de ani” ale universului). Nici vreo mărturie că ar fi avut loc în trecut o evoluţie nu s-a găsit: dacă ar fi fost ca toate speciile să fi evoluat din una în alta (dintr-un strămoş comun), după cum se afirmă, ar fi trebuit să fi existat nenumărate forme intermediare prealabile pentru toate speciile observate azi, deci ar fi trebuit să se fi găsit măcar mai multe forme de tranziţie de la o specie la alta, din atâtea miliarde de specii în viaţă, şi dintr-o arhivă de sute de milioane de fosile descoperite.

Aşadar, întrucât evoluţionismul nu are ca obiect de cercetare fapte şi fenomene observabile, repetabile şi experimentabile, şi nu are nici dovezi istorice, rezultă că nu este ştiinţă ci filosofie, cel mult filosofie despre ştiinţă, adică nu este teorie ştiinţifică, aşa cum pretinde, ci doar ipoteză, nefiind demonstrată ştiinţific.

Ipotezele evoluţioniste nu au fost niciodată demonstrate – şi acest fapt singur ar fi fost suficient ca ele să fie prezentate în manuale aşa cum sunt, adică nu ca certitudini, ci doar ca ipoteze sub semnul întrebării. Dar nu e numai atât. Faptul că o ipoteză n-a fost demonstrată lasă deschisă posibilitatea dovedirii ei pe viitor. În cursul acestui studiu vom arăta că dovezile şi datele culese din realitatea înconjurătoare sunt împotriva evoluţionismului şi că evoluţia nici măcar nu a fost dovedită că e posibilă. Căci sunt două lucruri care pot fi dovedite şi trebuie demonstrate de către o teorie, iar acestea nu sunt echivalente:

  • că o teorie e posibilă, şi
  • că respectiva teorie este un fapt real care a avut loc sau are loc.

Dacă se demonstrează a doua afirmaţie (ii), prima afirmaţie (i) este evidentă. Dar dacă se demonstrează prima afirmaţie, ea singură nu este suficientă pentru a dovedi şi pe a doua. Dacă un fapt e posibil să se fi întâmplat, nu am nicio certitudine că el chiar s-a întâmplat, decât dacă aduc dovezi clare din istoria evenimentului respectiv. Până acum teoria evoluţiei nu a adus dovezi nici pentru prima, nici pentru a doua afirmaţie. Ceea ce a adus până acum sunt interpretări, dar nu dovezi suficiente logic. Iar interpretările respective sunt întemeiate pe anumite presupuneri nedovedite. De asemenea, cele mai multe dintre presupusele dovezi (ca de pildă organele vestigiale, fosilele omului de Neanderthal, „legea filogenezei” sau fosila arheopterix) au fost respinse chiar de reputaţi biologi evoluţionişti, deşi multe decenii la rând ele au fost prezentate drept dovezi ale evoluţiei.

 

(Extras din cartea „Are evoluţionismul dovezi ştiinţifice?”, de Ioan Bute, Constanţa, 2014.)

 

Bibliografie

  1. Bergman, Jerry, John C. Eccles, Nobel laureat and Darwin daubter (articol pe internet).
  2. Brown, Walt, In the Beginning: Compelling Evidence for Creation and the Flood, http: //www. creationscience.com/ .
  3. Carrel, Alexis, Omul, fiinţă necunoscută, Editura Tedit F.Z.H.
  4. Chomsky, Noam, Challenging false prophets, în rev. Science and Theology News, Vol. 6, nr. 7/2006.
  5. Constantin-Dulcan, Dumitru, Univ. Dr., Inteligenţa materiei, ediţia a III-a, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009.
  6. Flew, Antony, Dicţionar de filosofie şi logică, trad. de D. Stoianovici, Humanitas, 1996.
  7. Gherasim, Firmilian, şi Vlăducă, Ion, Ortodoxia şi eroarea evoluţionistă, Editura Scara, Bucureşti, 2002.
  8. Glashouwer, Willem J. J., Aşa a apărut lumea, Christliche Literatur-Verbreitung, Bielefeld,1993.
  9. Gitt, Werner, Univ. Dr. Ing., A creat Dumnezeu lumea prin evoluţie?, Editura Agape, 2007.
  10. Idem, Întrebări mereu puse, Editura Agape, 2001.
  11. Hawking, Stephen, Universul într-o coajă de nucă, Humanitas, 2006.
  12. Jastrow, Robert, God and the Astronomers, New York, 2000.
  13. Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă, Coordonator: Lemeni, Adrian, mai mulţi autori, Editura Basilica, 2009.
  14. Lemeni, Adrian, şi Ionescu, Răzvan,, Teologie ortodoxă şi ştiinţă, EIBMBOR, 2007.
  15. Lerner, Eric J., The Big Bang Never Happened, 1992.
  16. Morris, Henry, Creaţionismul ştiinţific, 1992.
  17. Paulescu, Nicolae,, Noţiunile „suflet” şi „Dumnezeu” în Fiziologie, Editura Credinţa strămoşească, ediţia a II-a, 2007.
  18. Rose, Ieromonah Serafim, Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor, Bucureşti, 2001.
  19. Sandu, Gheorghe, Dr. Ing., Evoluţia spre Creator, Editura Mitropolia Olteniei, 2003.
  20. Idem, Ştiinţă şi credinţă. Împreună pe calea adevărului, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007.
  21. Străinescu, Ing. Ioan, Creaţionismul ştiinţific.
  22. Vlăducă, Ioan, Argumente ştiinţifice contra evoluţionismului, Editura Axa, Botoşani.

 

[1] Prof. Dr. Nicolae C. Paulescu, Generaţia spontanee şi darwinismul în faţa metodei experimentale, (lecţia de deschidere a cursului de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, 1 noiembrie 1902), în Noţiunile suflet şi Dumnezeu în Fiziologie, Editura Credinţa strămoşească, 2007, p. 222. Expresia „generaţia spontanee” indică procesul prin care din materia nevie ar fi rezultat organismele în mod spontan, adică fără nicio altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă elementele materiei nevii.

[2] Prof. Univ. Dr. Ing. Gheorghe Sandu, Evoluţia spre Creator, Editura Mitropolia Olteniei, 2003, p. 99.

[3] Prof. Dr. Nicolae C. Paulescu, op. cit., p. 232-233.