deism

[teologie] (din lat. deus = dumnezeu, divinitate)

Deismul reprezintă „poziţia filosofică a celor care admit existenţa unei divinităţi fără a accepta religia revelată sau dogmele ei.” ¹

Deismul respinge Biserica, Scriptura (în sens de text revelat), preoţia, şi în general tot ce ţine de Revelaţie sau de afirmarea unei relaţii în termeni de cult cu transcendentul. Deismul afirmă existenţa unei Fiinţe Supreme – Creator, dar neagă posibilitatea unui dialog cu Aceasta.

Vorbim de o evoluţie a conceptului:

„Această noţiune intermediară între teismul creştin şi ateism apare în secolul al XVI-lea. Nu mai este vorba de transcendenţa divină, ci de imanenţă. Autenticitatea istorică a revelaţiei în Scripturi este contestată: Fiinţa Supremă devine direct perceptibilă facultăţilor omului. [...] odată cu Kant (sec. XVIII) distingem între deism şi teism. Ultimul încearcă prin raţiune să descopere natura lui Dumnezeu în timp ce deismul se mulţumeşte să afirme existenţa lui Dumnezeu fără a pretinde că o poate înţelege. [...] În anturajul lui Newton, şi alimentat de noua înţelegere a lumii pe care teoriile lui lăsau să se întrevadă, deismul dă naştere ideii de religie naturală care generează ca ecou primele Constituţii ale lui Anderson, şi care fondează francmasoneria modernă in 1723.” ²

Se pot inventaria două concepţii asupra Fiinţei Supreme în deism:

„unii consideră că trebuie acceptată existenţa unei Fiinţe Supreme eterne, infinite, inteligente, creatoare, conservatoare şi stăpână a Universului, care prezidează toate mişcările şi evenimentele care rezultă (Newton), alţii văd această Fiinţă ca fiind eternă, supremă, infinită, inteligentă, care guvernează lumea cu ordine şi înţelepciune, urmând în conduita Sa regulile imuabile ale adevărului, ordinii, binelui moral, pentru că ea este înţelepciunea, adevărul şi sfinţenia prin excelenţă. Regulile eterne ale bunei ordini sunt obligatorii pentru toate fiinţele raţionale (Malebranche, Leibniz).” ³

Deismul newtonian poate fi asociat cu perspectiva existenţei unui Ceasornicar care a construit ceasul (universul), lăsându-l să funcţioneze fără vreo intervenţie a Sa ulterioară. ⁴

Bibliografie: 1. Le Petit Robert – dictionnaire de la langue française, ed. Dictionnaires le Robert, Paris, 2000, p. 644; 2. Wikipedia (lb. franceză); 3. Ibidem; 4. Ian G. Barbour, Religion and science – historical and contemporary issues, ed. HarperSanFrancisco, 1997, p. 31.

A se vedea şi: teism, panteism, panenteism.