Știință și Religie

antropic

Search for glossary terms (regular expression allowed)
Begin with Contains Exact termSounds like
All A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Term Definition
antropic

(principiul) antropic

[ştiinţă] (din gr. anthropikos = referitor la om)

Omul este adaptat universului în care trăieşte. Afirmaţia poate părea banală în măsura în care ştim că ştiinţa a susţinut-o de-a lungul timpului din interiorul diferitelor sale discipline. Reciproca ei însă, departe de a fi banală, bulversează in ceea ce priveşte implicaţiile existenţiale, pentru că afirmă că universul se arată (la rândul său) adaptat omului, manifestând de-a lungul timpului o „complicitate” care să fi permis apariţia vieţii, şi, fapt cu atât mai remarcabil, a vieţii umane, de unde numele dat de „principiu antropic”. Acesta a fost formulat în urma studierii constantelor universale, studiu care a dus la evidenţierea unui uimitor „fine tunning” în ceea ce priveşte valorile, remarcând existenţa unui lung şir de „coincidenţe” care au permis ca universul să fie un loc unde viaţa să fi putut avea condiţiile fizico-chimice necesare apariţiei şi dezvoltării.

„Structura Universului pare în chip misterios adaptată dezvoltării vieţii. Cea mai mică schimbare a uneia dintre constantele fundamentale (de exemplu, a acestor cifre care descriu valoarea forţei existente între doi electroni) sau a condiţiilor iniţiale ale Universului (precum cantitatea totală de materie) ar fi fost un obstacol în calea dezvoltării vieţii – celei pe care o cunoaştem. De ce Universul este în mod atât de incredibil adaptat emergenţei vieţii? Şi, mai mult, de ce Universul este atât de scrupulos adaptat existenţei noastre?” 1

În contextul multiplelor posibilităţi pe care universul le avea ca şi potenţialitate de realizare, practic infinite ca număr, în condiţiile în care cea mai mică derogare de la valorile curente ale unora din aceste constante şi-ar fi găsit expresia printr-o versiune de univers diferită de cea actuală, toate acestea au incitat la a vedea în existenţa formulei actuale (de univers) altceva decât rodul hazardului. Mai concret, este o constatare de simplu fapt matematic că, în termeni de probabilitate, şirul enorm de „coincidenţe” în ceea ce priveşte „buna potrivire” a valorilor acestor parametri (atât la scară macroscopică cât şi microscopică) care să fi permis emergenţa vieţii prin simplu hazard se exprimă prin probabilitate nulă (formula actuală de univers exprimă o singură posibilitate realizată dintr-un număr infinit de alte posibilităţi cu probabilităţi egale, de unde cvasi imposibilitatea de a se fi realizat tocmai această versiune şi nu alta). Principiul subliniază deopotrivă „gestul” universului de a fi permis apariţia unor fiinţe nu atât inteligente (fapt deja cu totul remarcabil), dar inteligente în sensul unui „dialogic” cu universul prin însăşi inteligibilitatea pe care acesta o mărturiseşte la toate nivelurile la care omul îl investighează (fapt cu atât mai remarcabil, ca şi cum omul era „prevăzut” să se bucure de acest fel de relaţie cu cosmosul întreg, şi la orice nivel, nu numai la nivelul său de magnitudine la care funcţionează în mod curent simţurile sale).

Primele enunţuri ale principiului antropic le datorăm lui Brandon Carter, în 1974:

„Ceea ce ne putem aştepta să observam trebuie sa fie compatibil cu condiţiile necesare prezenţei noastre în calitate de observatori” (principiul antropic slab, WAP – Weak Anthropic Principle)2

„Poziţia noastră în Univers este în mod necesar privilegiată în sensul că ea trebuie să fie compatibilă cu existenţa noastră în calitate de observatori” (principiul antropic tare, SAP – Strong Anthropic Principle) 3

Mesajul principiului tare este că prezenţa observatorilor este legată de „caracteristicile globale şi microscopice” ale Universului, ceea ce reiese şi mai explicit din următorul enunţ de tip SAP al lui Carter:

„Universul (şi parametrii fundamentali de care depinde acesta) trebuie să fie acela (şi aceia) care să permită naşterea unor observatori în sânul său la un anumit stadiu al dezvoltării sale.” 4

Există şi alte formulări ale SAP:

„Elementele Universului constituie o totalitate coerentă – în sensul că toate sunt interdependente – al căror fundament poate fi găsit în fenomenul uman.” 5

„Exista o descriere unificată coerentă a întregului Univers care se sprijină pe existenţa observatorului uman.” 6

, după cum există variante ale SAP în accepţiune „tare”, cum este enunţul lui Barrow:

„Universul trebuie să conţină viaţă.” 7

Sau cel al lui Barrow şi Tipler:

„Universul trebuie să posede proprietăţi particulare care permit vieţii să se dezvolte la un anume stadiu de evoluţie al Universului.” 8

De remarcat că principiul antropic a declanşat ample controverse în sânul comunităţii ştiinţifice în ceea ce priveşte ştiinţificitatea diferitelor sale enunţuri. Jacques Demaret şi Dominique Lambert explică reticenţa unor oameni de ştiinţă prin refuzul ideii de finalitate în ştiinţe, mai ales când aceasta tinde sa fie relaţionată ideii de transcendent care ţine de teologie şi nu de ştiinţă9 (e drept că vorbim de transcendent în matematică, dar în cu totul alt sens decât în teologie). Ceea ce pentru unii constituie un gest de neseriozitate ştiinţifică - „contrar principiilor fizicii convenţionale, nu poate fi subiectul unei respingeri experimentale, ceea ce este semnul că nu este vorba cu adevărat de un principiu ştiinţific” (H. G. Pagels); „cel mult poate să ofere o satisfacţie de tip umplere de goluri în ceea ce priveşte curiozitatea noastră relativă la fenomene pentru care nu avem încă explicaţii ştiinţifice autentice (M. J. Rees) -, pentru alţii constituie o mare speranţă – „recunoaşterea principiului antropic trebuie să fie considerată ca un moment decisiv în dezvoltarea ştiinţei, deschizând căi noi către aspectele necunoscute ale Universului (N. Dallaporta); „cred că principiul antropic nu a constituit numai un stimulent pentru cercetarea cosmologică, dar a furnizat şi un punct de întâlnire pasionant între teologie şi ştiinţe şi cu siguranţă a servit la reintegrarea factorului fiinţă umană care, secole de-a rândul, a fost exclus din ştiinţele fizice (G. V. Coyne)”.10

Bibliografie: 1. William D. Philips (Nobel, 1997, n.n), Foi ordinaire, science ordinaire, în vol. Science et quête de sens, ed. Presses de la Renaissance, Paris, 2005, p. 268; 2. Jacques Demaret, Dominique Lambert, Le principe anthropique, ed. Armand Colin, Paris, 1994, p. 143; 3. Ibidem, p. 144; 4. Ibidem, p. 145; 5. Ibidem, p. 148; 6. Ibidem, p. 148; 7. Ibidem, p. 148; 8. Ibidem, p. 148; 9. Ibidem, p. VI; 10. Ibidem, pp. VIII-IX.

A se vedea şi: teleologie.