revoluţie

[ştiinţă]

Pare puţin probabil că la momentul apariţiei lucrării sale Structura revoluţiilor ştiinţifice în anul 1962 Thomas Kuhn să fi putut bănui revoluţia (termen atât de drag acestuia) pe care o va provoca propunerea sa de utilizare a conceptului de „paradigmă”. Cert este astăzi faptul că termenii utilizaţi de Kuhn, „paradigmă”, respectiv „revoluţie” (înţeles în sens de „schimbare de paradigmă”) vor hrăni reflecţia contemporană din interiorul istoriei şi filosofiei ştiinţelor. Cele două fac parte astăzi dintre instrumentele fundamentale cu care se propune înţelegerea gestului ştiinţific, ele aparţin instrumentarului ideatic şi conceptual vehiculat în mod obişnuit de cultura ştiinţifică contemporană.

Dacă în definţie kuhniană „paradigmă” semnifică o anumită reprezentare a lumii, un model coerent care se sprijină pe o bază definită - matrice disciplinară, model teoretic sau curent de gândire -, un mod în care o comunitate ştiinţifică percepe şi investighează realitatea la o anume epocă, schimbarea de paradigmă este o ruptură de nivel, un salt calitativ privind atitudinea omului de ştiinţă vis-a-vis de lume, şi se exprimă printr-un mod înnoitor de a face ştiinţă. Analizând prin prisma istoriei şi filosofiei gândirii ştiinţifice bulversările pe care ştiinţa le-a provocat în înțelegerea și în reprezentarea lumii, Thomas Kuhn propune conceptul de „paradigmă” drept concept fundamental care să definească modul în care se împlineşte demersul ştiinţific în perioadele în care ştiinţa acumulează liniar cunoştinţele (şi pe care le numeşte perioade de ştiinţă „normală”), respectiv consideră revoluţiile ştiinţifice echivalente unor schimbări de paradigmă în abordarea şi înţelegerea realităţii, operate de comunităţile ştiinţifice atunci când ştiinţa normală intră în stare de criză, adică nu mai poate oferi răspunsuri unor enigme de strictă actualitate.

Revoluţionar pentru Kuhn este gestul de a fi propus lumii întregi înţelegerea că schimbarea de paradigmă nu se produce doar la nivel de cunoştinţe ştiinţifice, că revoluţia ştiinţifică este în fapt o reală şi radicală schimbare a modului de a percepe lumea, ea configurează în sens larg modul de a te relaţiona cu lumea, modul de a participa în lume, şi chiar modul de a fiinţa în lume. Schimbarea paradigmei înseamnă schimbarea felului în care contempli lumea, iar înnoirea privirii este echivalentă preceperii unei noi lumi:

„[…] când paradigmele se schimbă, lumea însăşi se schimbă cu ele. Ghidaţi de o noua paradigmă, savanţii vor adopta noi instrumente şi privirile lor se vor orienta într-o nouă direcţie. Fapt şi mai important, în timpul revoluţiilor, oamenii de ştiinţă percep lucruri noi şi diferite, chiar dacă privesc cu instrumente familiare în locuri deja examinate precedent […] schimbările de paradigmă fac ca oamenii de ştiinţă să privească cu alţi ochi în interiorul domeniul lor de cercetare […] putem ajunge să spunem că după o revoluţie, oamenii de ştiinţă acţionează într-o lume diferită.” ¹

De remarcat deopotrivă că, în măsura în care gestul de reprezentare a realităţii, fie el ştiinţific, are impact la nivelul fiinţării umane, decriptarea sa, lecturarea lui în cheie de lectură teologică este un gest necesar şi purtător de noimă pentru căutătorul de înţelegere creştin. Investigarea paradigmelor şi a revoluţiilor ştiinţifice, precum şi aplicarea concretă a rezultatelor acestei investigări în scopul desluşirii trăsăturilor definitorii ale înţelegerii omului unui context istoric şi geografic anume pot reprezenta un gest de teologie autentic şi pot configura terenul fertil al întâlnirii între reflecţia ştiinţifică şi teologică.

Bibliografie: 1. Thomas Kuhn, La structure des révolutions scientifiques, ed. Champs/Flammarion, 1983, p. 157.

A se vedea şi: paradigmă.