computaţionalitate

[ştiinţă] (din lat. computatio = calcul, socoteală)

Computaţionalitatea este o trăsătură semnificativă a cunoaşterii axiomatice, formale şi discursive. Ea exprimă o gândire de tip algoritmic. Capacitatea de permutare şi de operare logică, de construire a unor raţionamente pe baza unui algoritm dedus prin paşi succesivi şi predictibili exprimă aspectul computaţional al gândirii. Computaţionalitatea arată gândirea bazată pe scheme conceptuale deduse prin raţionamente ontologice. Computaţionalitatea favorizează percepţia construirii unei teorii realizată de raţiunea autosuficientă sieşi.

Cercetările ştiinţifice contemporane permit depăşirea unei gândiri exclusiv bazate pe computaţionalitate. Gândirea axiomatică dezvoltată printr-o logică formală nu poate cuprinde cu exactitate definitivă realitatea şi nici nu o poate exprima complet. Teorema de incompletitudine a lui Gödel arată insuficienţa unei teorii construite exclusiv printr-o raţiune computaţională. În această perspectivă adevărul nu este rezultatul unei metode care se limitează la gândirea de tip axiomatic.

Există o corespondenţă între teoremele lui Gödel din logică şi principiul de nedeterminare din fizica cuantică. Acestea exprimă limita internă a unei gândiri computaţionale, trimiţând către o gândire de tip simbolic:

„Mereu gândirea de tip simbolic revendică un survol al spiritului. Teoremele lui Gödel au depăşit gândirea de tip formal. Ele joacă un rol comparabil cu relaţiile de incertitudine ale principiului lui Heisenberg din fizica cuantică: la fel cum intervenţia activităţii experimentale are un rol în conţinutul teoriei, la fel intervenţia activităţii mentale are un rol în axiomele simbolice şi formale. Subiectul nu poate fi eliminat din cercetarea ştiinţifică. De aici şi reacţia intuiţionismului de a nu accepta faptul că gândirea ştiinţifică elimină spiritul.” ¹

Bibliografie: 1. Robert Blanche, L’axiomatique, ed. Puf, 1990, Paris, p. 89.

A se vedea şi: nedeterminare.