moarte

[știință]

Moartea este programată în structura organismului uman încă de la conceperea sa. Viața însăși nu este decât parcurgerea unui drum care se va finaliza în chip necesar cu evenimentul morții. Medicalizarea contemporană a sfârșitului vieții umane face ca astăzi să percepem evenimentul morții în sine nu ca moment, ci ca proces. Actul medical contemporan confirmă decesul odată cu constatarea „morții cerebrale” – morții creierului în integralitatea sa (trunchi cerebral, sistem limbic sau al ramificațiilor și cortex cerebral). Definirea acestui prag de degradare biologică prin protocoale medicale contemporane ajută în a constata când un om este angajat ireversibil în procesul morții, evitând astfel o inutilă menținere a sa în viață prin mijloace artificiale (ventilație artificială, hrănire și hidratare artificială).

Bibliografie : Pr. prof. dr. John Breck, Darul sacru al vieții, ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2001.

A se vedea: îndumnezeire.

[teologie]

Hristos a înviat ! este mesajul fundamental al creștinismului. Moartea, ca degradare ireversibilă a ființei umane urmare a păcatului, este înfrântă în Iisus Hristos.

Astfel noi sărbătorim la Paști Învierea lui Hristos ca fiind ceva care a venit și care vine încă. [...] este un dar care schimbă radical atitudinea noastră spre orice din această lume, inclusiv moartea, și care ne dă puterea de a afirma cu bucurie: moartea nu mai este! Evident, moartea e încă aici, și noi o înfruntăm mereu și într-o zi va veni să ne ia. Dar aici este toată credința noastră : prin moartea Sa, Hristos a schimbat natura însăși a morții, a făcut-o trecere, o „pascha” spre împărăția cerurilor, transformând tragedia tragediilor în izbânda supremă.” ¹

Cel care își conformează viața principiilor evanghelice trece cu El prin moarte la viața veșnică, mântuire însemnând ieșire din robia păcatului și participare la viața Celui ce ființează veșnic – Dumnezeu. Momentul morții pentru creștinul care se mântuiește este Paștile (trecere) către veșnicie.

„Existența noastră omenească poate fi comparată cu o carte. Majoritatea oamenilor consideră că textul real, istorisirea principală este viața pământească, iar viața viitoare – când se crede în existența ei, bineînțeles – este privită ca o simplă anexă. Atitudinea autentic creștină este exact inversă : viața de aici este doar prefața, introducerea cărții, iar viața viitoare este principalul ei conținut. Momentul morții nu este concluzia cărții, ci începutul primului capitol. Despre acest punct final care, de fapt, este punctul de plecare, trebuie să amintim două lucruri atât de evidente încât sunt uitate cu mare ușurință. Mai întâi, moartea este un fapt inevitabil și cert. Apoi, moartea este o taină. Trebuie deci s-o privim cu aceste sentimente opuse : cu sobrietate și realism pe de o parte, cu teamă și uimire pe de altă parte.” ²

Bibliografie: 1. Alexandre Schmemann, Le grand carême, ed. Abbaye de Bellefontaine, 1999, p. 12; 2. Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, ed. Christiana, Bucureşti, 1996, pp. 19-20.

A se vedea şi: îndumnezeire.