analiză

[ştiinţă]

Analiza, termen uzitat de limbajul ştiinţific încă înainte de modernitate, acoperă astăzi realităţi diferite în funcţie de domeniul ştiinţific în interiorul căruia este folosit. La origine, este un concept care ţine de filosofia cunoaşterii (matematice):

„La frontiera dintre matematici şi filosofie există teme de mare complexitate şi de mare fecunditate care izvorăsc din cele două discipline în acelaşi timp. Printre aceste teme, cea a analizei şi a sintezei a ocupat timp de două milenii un loc central.” ¹

Parte a binomului analiză-sinteză, situată antinomic faţă de sinteză, analiza desemna înţelegerea unui obiect prin descompunerea sa în elementele constitutive pe baza unor criterii care să asigure eficienţa cunoaşterii.

Astăzi, îl întâlnim cu precădere în matematici, în chimie şi în teoria muzicală. „Analiza matematică” acoperă ca domeniu tot ce ţine de calculul diferenţial şi integral şi de domeniile asociate, „analiza complexă” este acea parte a analizei matematice centrate pe utilizarea numerelor complexe, „analiza funcţională” este cea care se ocupă cu studiul funcţiilor, în timp ce „analiza armonică” este cea care utilizează transformatele de tip Fourier. În chimie, „analiza” este procesul de identificare a constituenţilor unui produs chimic. În muzică, „analiza” constituie studiul structurii melodice, armonice sau ritmice a operelor muzicale.  

Bibliografie: 1. Roshdi Rashed, Analyse et synthèse, în vol. Dictionnaire d’historie et philosophie des sciences (sous la direction de Dominique Lecourt), ed. Quadrige/Puf, Paris, 1999, p. 47.

A se vedea şi: continuitate, disciplină.